Aproape 250 de familii din municipiul Petroșani locuiesc, în prezent, în apartamente mai eficiente energetic și mai confortabile, ca urmare a investițiilor realizate cu fonduri europene, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.
În cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Municipiul Petroșani” au fost reabilitate termic cinci imobile de locuințe: blocurile 120 și 122 de pe strada 1 Decembrie 1918, blocul 22 de pe strada Aviatorilor, blocul 7 de pe strada Avram Iancu și blocul 4 de pe strada General Dragalina.
Lucrările au vizat îmbunătățirea izolației termice a clădirilor, ceea ce se traduce printr-un consum redus de energie, facturi mai mici pentru locatari și un nivel sporit de confort, indiferent de anotimp. Beneficiile sunt resimțite atât în timpul iernilor reci din Valea Jiului, cât și pe parcursul verilor tot mai călduroase.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a subliniat importanța acestor investiții pentru comunitate:
„Aceste proiecte înseamnă, în mod concret, o creștere a calității vieții pentru cetățenii municipiului Petroșani. Vorbim despre locuințe mai bine izolate, costuri mai mici la întreținere și un confort sporit pentru aproape 250 de familii. Fondurile europene ne oferă șansa de a moderniza orașul și de a aduce beneficii reale oamenilor, iar astfel de investiții vor continua și în perioada următoare.”
Proiectul a fost realizat cu sprijinul fondurilor europene, fiind implementat în două etape: prin Regio – Programul Operațional Regional 2014–2020 (etapa I) și Programul Regional Vest 2021–2027 (etapa II).
Beneficiarul investiției este Primăria Municipiului Petroșani, care continuă demersurile pentru reabilitarea fondului locativ și creșterea eficienței energetice la nivelul municipiului.
