Comunitatea din Sălătruc a îmbrăcat duminică haine de sărbătoare, celebrând una dintre cele mai vechi și frumoase tradiții ale Văii Jiului: Nedeia Momârlanilor. Evenimentul, marcat de o participare numeroasă, a reconfirmat atașamentul localnicilor față de valorile strămoșești și unitatea spirituală a zonei.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, prezent în mijlocul locuitorilor, a subliniat importanța conservării acestui patrimoniu imaterial care definește identitatea locală.
„Am participat cu bucurie la nedeia momârlanilor de la Sălătruc, unde, cu mic, cu mare, localnicii adevărați păstrători ai obiceiurilor populare, au venit în număr mare pentru a onora tradiția,” a declarat edilul.
Un moment central al evenimentului a fost prezența părintelui Nicolae, care a oficiat slujba religioasă, oferind nedeii o profunzime spirituală aparte. Mesajul transmis a pus accent pe pilonii care susțin viața socială a momârlanilor: credința, binecuvântarea și comuniunea.
Primarul a adresat mulțumiri speciale clerului pentru rolul activ în menținerea echilibrului moral al comunității, punctând faptul că astfel de momente sunt esențiale pentru „reamintirea valorilor care ne unesc”.
Organizarea din acest an a fost descrisă ca fiind „remarcabilă”, reflectând efortul susținut al celor care refuză să lase tradițiile să dispară în fața modernității.
„Îi felicit pe organizatori pentru promovarea și perpetuarea tradițiilor care ne definesc, dar și pentru că reușesc să fie gazde atât de primitoare în fiecare an,” a conchis Tiberiu Iacob Ridzi, transmițând totodată comunității tradiționalul salut pascal: „Hristos a Înviat!”.
