O delegație de rang înalt a Comisiei pentru energie, climă și active de stat din Polonia, condusă de președintele Marek Suski, a fost primită astăzi la Parlamentul României de o echipă de deputați români, din care au făcut parte Natalia Intotero, Ilie Toma (vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii) și Ghervazen Longher (președintele Grupului de prietenie cu Polonia).
Întâlnirea a confirmat statutul Poloniei de cel mai important aliat al României în regiune. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea parteneriatului strategic, cu un accent deosebit pe proiectele comune de dezvoltare și pe rolul vital al diplomației parlamentare în actualul context geopolitic.
„Polonia este un partener strategic important și cel mai important aliat al României în regiune. Vizita de astăzi reflectă dorința reciprocă de intensificare a dialogului parlamentar bilateral”, a subliniat deputatul Natalia Intotero.
Pe lângă temele economice și de energie, agenda discuțiilor a inclus inițiative menite să sprijine diaspora:
Dezvoltarea de noi programe pentru comunitatea polonă din România.
Susținerea proiectelor destinate comunității române din Polonia.
Această vizită oficială subliniază bunele relații diplomatice și dorința ambelor state de a colabora strâns în cadrul forurilor legislative, pentru a asigura stabilitatea și progresul în Europa Centrală și de Est.
