Locuitorii din municipiul Lupeni vor beneficia de condiții de trai îmbunătățite și costuri reduse la întreținere, în urma semnării unui nou contract de finanțare europeană destinat reabilitării termice a clădirilor rezidențiale.
Administrația locală a municipiului Lupeni a oficializat recent semnarea contractului de finanțare nerambursabilă nr. 312, încheiat la data de 14 noiembrie 2025 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest. Proiectul, intitulat „Eficientizare energetică în clădiri rezidențiale Bloc 2, Aleea Gorunului și Bloc M4, Aleea Liliacului din Municipiul Lupeni” (cod SMIS 2021: 338918), este susținut prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Investiția vizează o transformare completă a celor două imobile, prin aplicarea unor soluții tehnice moderne:
Izolație termică: Fațadele pereților exteriori vor fi placate cu vată minerală, iar planșeul peste ultimul nivel va fi izolat cu vată minerală rigidă.
Structură și finisaje: Proiectul include înlocuirea tâmplăriei cu ferestre termoizolante, refacerea șarpantei, înlocuirea învelitorilor și repararea sistemelor de drenaj.
Eficientizarea resurselor: Instalația de iluminat interior va fi modernizată, iar pe casa scării și în spațiile comune vor fi montați senzori de prezență pentru economisirea energiei.
Accesibilitate și protecție: Vor fi reparate trotuarele de protecție pentru stoparea infiltrațiilor la infrastructura clădirilor și vor fi create facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
Principalii beneficiari sunt locatarii din cele două blocuri menționate, însă reprezentanții Primăriei subliniază că investiția are un impact pozitiv la nivelul întregului municipiu, contribuind la un aspect urban modern și funcțional. Dincolo de confortul sporit al locuințelor, proiectul urmărește atingerea unor obiective importante de mediu, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și scăderea consumului anual de energie necesară pentru încălzire.
„Programul Regional Vest reprezintă principalul instrument de finanțare din fonduri europene care sprijină creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din Regiunea Vest”, au declarat reprezentanții autorităților locale.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest. Pentru mai multe detalii despre oportunitățile de finanțare, persoanele interesate pot accesa pagina oficială www.vest.ro.
