Municipiul Petroșani a marcat astăzi, 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului printr-o acțiune dedicată stilului de viață sănătos și protejării naturii. Ca în fiecare an, pasionații de ciclism și ecologie s-au reunit pentru un marș pe două roți devenit deja tradiție în comunitatea locală, eveniment organizat cu sprijinul Asociației „ProParâng”.
La startul acțiunii a fost prezent și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care a ținut să salute inițiativa și să sublinieze importanța alegerii mijloacelor de transport alternative pentru un oraș mai curat.
Edilul a evidențiat traseul simbolic al ediției de anul acesta și scopul principal al evenimentului:
„Astăzi este 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului, ca de fiecare dată cei de la Asociația ProParâng organizează acest marș pe beciclete. Plecâm din Centrul Civic, până în Aeropeort, dorim să promovăm mișcarea și mersul pe bicicletă.”
Coloana de bicicliști a pornit din Centrul Civic al municipiului, traversând orașul până în cartierul Aeroport, într-un demers colectiv menit să atragă atenția asupra beneficiilor pe care mișcarea în aer liber le aduce atât sănătății populației, cât și reducerii amprentei de carbon la nivel urban.
Organizat an de an, marșul pe biciclete de la Petroșani rămâne un exemplu de bune practici și un îndemn pentru comunitate de a transforma transportul alternativ într-o obișnuință zilnică, nu doar într-o sărbătoare de calendar.
