Lucrările la una dintre pasarelele pietonale care vor lega cartierul Dimitrov de zona Stadionului „Petre Libardi” din Petroșani avansează. Pasarela face parte din proiectul de mobilitate urbană al municipiului, investiție finanțată cu fonduri europene.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a prezentat stadiul lucrărilor și a anunțat că, în această perioadă, sunt ridicate grinzile de pe cel de-al doilea tronson al pasarelei.
„Suntem în zona pasarelei care va face legătura între Cartierul Dimitrov și Stadionul Petre Libardi. Este vorba despre proiectul de mobilitate urbană care cuprinde peste 12 kilometri de piste de biciclete și cele două pasarele pietonale. În acest moment, la această pasarelă sunt ridicate grinzile de pe tronsonul doi. Urmează ca săptămâna viitoare să ne apucăm și de pasarela din zona Parângul. Această pasarelă va fi prevăzută cu lift pentru persoanele cu dizabilități. Această pasarelă este foarte importantă și pentru că, de acum înainte, pe Stadionul Petre Libardi se vor juca meciuri din Liga 1 de fotbal, astfel încât trecerea se va face în siguranță pe această zonă. Proiectul trebuie finalizat integral în primăvara anului viitor, iar proiectul este finanțat cu bani europeni”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.
Peste 12 kilometri de piste de biciclete și două pasarele
Proiectul de mobilitate urbană include realizarea a peste 12 kilometri de piste pentru biciclete, precum și construirea a două pasarele pietonale în zone importante ale municipiului Petroșani.
Una dintre acestea este pasarela care va asigura legătura dintre cartierul Dimitrov și Stadionul „Petre Libardi”. Cea de-a doua va fi construită în zona Parângul.
Potrivit primarului, pasarela din zona Stadionului „Petre Libardi” va asigura și accesul în condiții de siguranță pentru spectatorii care vor ajunge la meciurile de fotbal.
Investiția trebuie finalizată integral în primăvara anului viitor și beneficiază de finanțare europeană.
