Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunțat intensificarea măsurilor pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice, în urma unei întâlniri de lucru cu directorii unităților de învățământ, reprezentanții Poliției Petroșani și cei ai Detașamentului de Jandarmi Petroșani.
Edilul a solicitat o colaborare mai strânsă între administrația locală, instituțiile de ordine publică, școli și părinți, pentru prevenirea violenței și a incidentelor care pot pune în pericol siguranța copiilor.
Polițiști și jandarmi, în curțile școlilor
Una dintre măsurile anunțate vizează prezența polițiștilor și jandarmilor în curțile unităților de învățământ, în special dimineața, la intrarea elevilor la cursuri, dar și în pauza mare.
„Siguranța elevilor și a cadrelor didactice a fost și rămâne o prioritate absolută pentru mine, ca primar!”, a transmis Tiberiu Iacob Ridzi.
Potrivit primarului, prezența reprezentanților instituțiilor de ordine publică în școli ar putea contribui la prevenirea actelor de violență și la creșterea sentimentului de siguranță în rândul elevilor.
Edilul le-a mulțumit comandantului Poliției Petroșani, Constantin Todea, și șefului Detașamentului de Jandarmi Petroșani, sublocotenentul Raul Bercea, pentru răspunsul la solicitarea sa. Polițiștii și jandarmii urmează să fie prezenți activ în curțile școlilor în perioada următoare.
Primarul le cere directorilor să nu ascundă incidentele
Tiberiu Iacob Ridzi a făcut apel la elevi să semnaleze imediat orice comportament agresiv, suspect sau neadecvat. Totodată, le-a cerut părinților să păstreze o comunicare deschisă cu cei mici și să fie atenți la starea lor emoțională, la anturaj și la activitatea desfășurată pe dispozitivele electronice.
Un mesaj ferm a fost adresat și directorilor unităților de învățământ, cărora primarul le-a solicitat să nu tolereze și să nu ascundă incidentele care afectează siguranța elevilor și a profesorilor.
„Fără lucruri «ascunse sub preș»!”, a subliniat edilul, avertizând că lipsa de reacție sau minimalizarea unor abateri aparent minore pot favoriza agravarea situațiilor și apariția unor incidente mai grave.
Primarul a precizat că faptele care pun în pericol integritatea fizică sau psihică a elevilor și cadrelor didactice trebuie aduse imediat la cunoștința Poliției Române, Jandarmeriei și Poliției Locale.
„La mijloc este siguranța și viitorul copiilor noștri!”, a transmis Tiberiu Iacob Ridzi, care consideră că prevenirea violenței în școli presupune implicarea tuturor celor responsabili de educația și protecția copiilor.
