Senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, critică modul în care PSD și AUR au votat și au negociat în Parlament în ultimele zile. Liberalul susține că, deși cele două formațiuni se prezintă public drept adversare politice, deciziile lor arată că există puncte comune atunci când sunt în joc funcții și influența asupra unor instituții importante ale statului.
Într-un mesaj public, Călin Petru Marian indică trei situații pe care le consideră relevante pentru această apropiere politică. Potrivit senatorului, PSD și AUR au susținut împreună o soluție pentru conducerea interimară a Curții de Conturi, au negociat împărțirea influenței în conducerile TVR și Radio România și au respins propunerea PNL pentru reprezentarea liberalilor în Comisia parlamentară de control al SRI.
Senatorul consideră că aceste decizii contrazic discursul public al celor două partide și arată că diferențele politice sunt lăsate deoparte atunci când sunt negociate poziții-cheie în instituțiile statului.
„Politica se judecă după fapte, nu după declarații. Iar faptele din Parlament arată că PSD și AUR au mai multe lucruri în comun decât vor să recunoască public”, a transmis Călin Petru Marian.
Liberalul afirmă că PNL susține respectarea regulilor, echilibrul instituțional și transparența în exercitarea puterii. Totodată, acesta leagă criticile sale de electoratul AUR și de mesajele patriotice promovate de formațiune.
În finalul mesajului, senatorul lansează și o ironie la adresa celor care susțin AUR: „Oare ce cred patrioții, pe care eu îi respect, că vor fi nevoiți să își ia haine de chinchilla?”
