Într-o perioadă când unităţile miniere se închid rând pe rând, turismul, ramura pe care autorităţile din Valea Jiului, au pariat nu poate fi viabil pentru a suplini industria extractivă.
Turismul nu poate fi alternativă la minerit. Aceasta este părerea primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, care este de părere că turismul poate să suplinească, parţial, mineritul, dar NU POATE să înlocuiască această industrie din Valea Jiului.
“Turismul este viabil, nu neaparat ca alternativa pentru ca nu poate sa suplineasca ceea ce se intampla in minerit in acest moment. Poate fi o componenta serioasa in dezvoltarea Vaii Jiului dar nu poate fi o alternativa la minerit”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Ani la rândul autorităţile locale din Valea Jiului au vorbit de turism ca alternativă la sistemul minier. În acest sens, în Valea Jiului au fost demarate şi proiecte ambiţioase pentru dezvoltarea domeniilor schiabile, dar niciun astfel de proiect nu a fost finalizat.
Aproape 40 de milioane de euro. Atâta ar mai trebuie pentru ca proiectele administraţiei locale de la Petroşani să devină realitate în ceea ce priveşte dezvoltarea staţiunii montane Parâng. Autorităţile locale de la Petroşani au început lucrările la dezvoltarea domeniului schiabil în anul 2009. timp de trei ani de zile, ministerul de resort a alocat aproape 26 de milioane de lei. Cel mai mare domeniu de schi din Europa de Est trebuia să fie construit la Petroşani, în Parâng. În afara de reamenajarea celor cinci pârtii existente, acolo urmau să apară 17 piste noi, 2 telegondole, şapte telescaune, 30 de tunuri de zăpadă şi 7 maşini de bătut zăpada. Complexul trebuia să conţină şi două centre turistice, o cabană şi o instalaţie de ticketing. Costul final: 99 de milioane de euro. Potrivit documentelor, Ministerului Dezvoltării, nivelul de cofinanţare a proiectelor derulate în comun de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi autorităţile publice locale este următorul, unităţile administrativ-teritoriale asigură până la 50%, dar nu mai puţin de 5%, din valoarea totală a contractelor de lucrări încheiate în conformitate cu legislaţia în vigoare, exceptând domeniul schiabil, unităţile administrativ-teritoriale asigură până la 50%, dar nu mai puţin de 5%, din valoarea contractului aferent realizării documentaţiei tehnico-economice, încheiat în conformitate cu legislaţia în vigoare, în cazul domeniului schiabil, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului finanţează procurarea instalaţiilor de transport pe cablu şi montajul acestora, în limita fondurilor disponibile.
Monika BACIU