Tânăra generaţie a învins. Presiunea străzii a făcut ca Victor Ponta să îşi depună mandatul de prim-ministru. Politicienii hunedoreni, indiferent de culoarea politică, salută decizia lui Ponta de a demisiona din fruntea Guvernului, chiar dacă, spun unii, acest gest este unul tardiv.
Ţâmpău vrea Guvern de tehnocraţi
Bogdan Ţâmpău, copreşedinele PNL Hunedoara, salută decizia lui Victor Ponta de a-şi depune mandatul de prim-ministru, însă spune că e tardiv.
“Mi se pare o decizie salutară, chiar dacă vine târziu după ce Victor Ponta ş-a ţinut cu dinţii de scaunul de prim-ministru. Chiar şi aşa salut decizia lui. Consider că se impune un Guvern de uniune naţională, un guvern de tehnocraţi astfel încât până la alegerile parlamentare de anul viitor să existe o scoatere a politicului din actul de guvernare. Se poate face acest lucru, e ceea ce se impune”, a declarat Bogdan Ţâmpău, copreşedintele PNL Hunedoara.
Copreşedintele PNL Hunedoara, Dorin Gligor este de părere că decizia lui Victor Ponta de a-şi depune mandatul este tardiv, dar de apreciat.
“E tardivă această decizie, dar e aşteptată. Chiar şi ultimele măsuri ale guvernului condus de Victor Ponta au prevestit o asemenea situaţie, nu mai departe de ceea ce se întâmplă cu Complexul Energetic Hunedoara căruia i-au dat bani şi apoi să răspundă alţii pentru ei”, a declarat Dorin Gligor, copreşedintele PNL Hunedoara.
Vochiţoiu şi Resmeriţă nu comentează
Senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu, s-a ferit să comenteze această decizie a lui Victor Ponta, însă consideră că este o decizie înţeleaptă.
“Nu comentez, am luat act, urmează să fie purtate negocieri pentru a instala un nou guvrn. Presiunea străzii este cea care a dus la decizia aceasta. Dacă societatea civilă a dorit, Victor Ponta nu a vrut să încingă spiritele şi a luat decizia de a-şi depune mandatul. Este o decizie înţeleaptă, a unui politician matur”, a declarat senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu.
Deputatul PSD Cristian Resmeriţă susţine că trebuie văzute atât lucrurile bune pe care le-a făcut Victor Ponta, cât şi pe cele mai puţin bune.
“În momentul de faţă nu pot să comentez. Din punctul meu de vedere, Victor Ponta şi.-a făcut datoria. Eu trebuie să scot în evidenţă şi lucrurile pozitive, dar şi pe cele mai puţin pozitive. Guvernul condus de Victor Ponta a reîntregit salariile, pensiile, am avut creştere economică, s-au micşorat preţurile la alimente. Victor Ponta şi-a făcut datoria faţă de noi românii. Probabil s-au făcut şi greşeli. Primul-ministru şi-a dat, probabil, demisia, văzând că nu reacţionează nimeni din subordinea lui şi şi-a asumat el răspunderea. Este un gest de mare onoare să îşi asume dânsul totul”, a declarat deputatul PSD Cristian Resmeriţă.
Victor Ponta a făcut primul pas pentru a răspunde presiunii străzii.
“Constat supararea legitima care exista in cadrul societatii si nevoie de a avea responsabilitati mai mari decat a patronilor de la firma respectiva (…) Ar fi o greseala sa ignor acest lucru. Nu cred si nu e corect sa las aceasta responsabilitate nici pe seama primarilor, ministrilor. Sunt gata sa fac eu acest gest pe care o parte importanta din societate il asteapta. Începand din ziua de astazi, imi depun mandatul de prim-ministru si al Guvernului Romaniei (…) Sper ca depunerea sa satisfaca asteptarile celor care au protestat si sa revenim la ratiune.
Vreau să mulțumesc celor care au votat acest Guvern și a celor care au fost alaturi de Guvern cu loialitate si sunt convins ca parlamentarii care ne-au sprijit au de ce sa se mandreasca cu rezultatele economice ale Guvernului. Vreau sa fac o observatie: cei care speculeaza în sens politic suferinta oamenilor vor plati un pret foarte scump. Pana la momentul formarii unui nou Guvern, în urma discuțiilor între președinte și partidele parlamentare, bineînțeles ne îndeplinim atribuțiile de fiecare zi și imediat ce noul Guvern va fi instalat, putem să predăm o situație economică și socială mult mai bună decât cea pe care am preluat-o”, a spus Victor Ponta.
Se ascute lupta politică
După demisia lui Victor Ponta întregul Guvern a căzut. Urmează acum negocieri între partidele parlamentare pentru a stabili cine şi de la ce partid va prelua puterea.
Monika BACIU