Japonezii, în mina Vulcan. La fel ca la Petroşani mai mulţi investitori din patru ţări ale lumii vor fi prezenţi, joi 26 noiembrie, la Vulcan unde vor discuta cu autorităţile locale şi vor prospecta piaţa. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, le va prezenta investitorilor oportunităţile de afaceri din staţiunea montană Pasul Vâlcan, dar cel mai important aspect este că aceştia vor vizita Mina Vulcan.
“Este vorba de mai mulţi investitori din Japonia, Cehia sau Germania care vor veni la noi pentru a testa piaţa în dezvoltarea unor afaceri. Avem porgramată şi o vizită în mina Vulcan”, susţin reprezentanţii administraţiei locale de la Vulcan.
Scopul vizitei investitorilor este acela de a identifica relaţii comerciale şi posibilităţi de cooperare în diferite domenii. Mai mult decât atât, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, a participat în urmă cu două luni de la o întâlnire, la Bucureşti, unde a discutat cu ambasadorii mai multor ţări. Aceştia au fost deschişi la oportunităţile pe care le oferă Valea Jiului.
Monika BACIU