Mininisterul de Finanţe este depăşit de situaţia de la COmplexul Energetic Hunedoara. Săptămâna trecută, la adunarea creditorilor ar fi trebuit validat sau nu administratorul judiciar, lucru care nu s-a întâmplat. Reprezentanţii Ministerului de Finanţe au declarat, că nu s-a validat administratorul judiciar pe motiv că se aşteaptă decizia instanţei cu privire la acest aspect, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia fiind înregistrat un astfel de dosar care are termen de judecată data de 26 aprilie.
“Pe ordinea de zi nu a fost problema cu Euro Insol, ci a fost doar menţinerea sau nu a actualului administrator, acea firmă GMC din Craiova. Pe 26 aprilie, instanţa trebuie să decidă dacă acea cerere în ceea ce priveşte scoaterea Casei de Insolvenţă de la Craiova şi cam asta a fost şi punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Finanţelor, reprezentant care de fapt, nu e nimeni altcineva decât ANAF în teritoriu, care a explicat că trebuie să vedem şi decizia instanţei că degeaba numeşti într-o astfel de şedinţă pe altcineva şi instanţa decide că lucrurile nu sunt tocmai în regulă. E un punct foarte important decizia instanţei”, au declarat reprezentanţii Ministerului de Finanţe.
Motivul pe care s-au bazat cei de la Ministerul de Finanţe este faptul că actualul administrator judiciar numit de Tribunalul Hunedoara nu are experienţa necesară pentru a coordona activitatea de la Complexul Energetic Hunedoara.
“Am înţeles că e vorba de o firmă lipsită de experienţă, de o firmă înfiinţată mai nou şi ANAF-ul când se uită şi dă un vot atât de important are în faţă nişte criterii foarte importante, printre acestea inclusiv experienţa. E foarte important ca administratorul pe care îl desemnezi să fie un profesionist şi să aibă experienţa necesară pentru a lua anumite decizii”, a mai spus reprezentantul Ministerului de Finanţe.
La momentul în care Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara a votat pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, acesta a propus drept administrator judiciar Euro Insol, lichidator cu experienţă.
“Se aprobă propunerea de desemnare (…) în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvenţă Euro Insol SPRL (…). Solicitarea de desemnare a Euro Insol în calitate de administrator judiciar al Complexului Energetic Hunedoara are în vedere în principal faptul că acest practivian este singurul din România cu experienţă în reorganizarea companiilor cu profil de activitate în sectorul energetic. De asemenea, solicitarea de desemnare a Euro Insol este motivată şi de poziţia acestui practician de lider de piaţă în domeniul procedurilor de insolvenţă ca şi de faptul că practicianul gestionează cu preponderenţă procedure de reorganizare şi a elaborat şi implementat cu success planuri de reorganizare”, se arată în hotărârea Consiliului de Administraţie al CEH din data de 28 decembrie 2015, dată la care a fost aprobată introducerea cererii de deschidere a insolvenţei.
Monika BACIU