Palatul Cultural din Lupeni şi-a redeschis porţile după două decenii. Impunătoarea clădire culturală din localitate şi-a recăpătat strălucirea de odinioară, iar primii care avut ocazia de a beneficia de investiţia derulată de municipalitate au fost copiii. Sala palatului a fost plină de copii de la toate grădiniţele şi şcolile generale de pe raza municipiului Lupeni, iar actorii Teatrului de Stat ID Sârbu din Petroşani au pus în scena patru spectacole cu piesa pentru copii ,,Frumoasa şi bestia”. Ochii plini de bucurie şi admiraţie şi aplauzele interminabile ale celor mai mici beneficiari ai acestui proiect, au pus în valoare acest edificiu cultural.
“Astăzi la Lupeni este o zi de mare sărbătoare, Dumnezeu ne-a ajutat şi după aproape douăzeci de ani Palatul Cultural Minerul a răsunat din nou de glasurile fericite de copii. Multumesc pe această cale primarului Cornel Resmeriţă, colectivului de la Primăria municipiului Lupeni şi tuturor celor care prin implicarea lor au făcut posibilă finalizarea acestui proiect de mare anvergură, care aduce o nouă deschidere pentru copii şi locuitorii din oraşul nostru spre artă şi cultură. Toate aceste lucruri bune pentru cetăţenii acestui oraş nu se vor opri aici, un următor pas va fi aşa cum v-am prezentat în programul meu de campanie, reabilitarea Cinematografului Cultural din Lupeni şi aducerea lui la nivel european, prin toate aceste proiecte ne dorim ca municipiul Lupeni să fie unul modern cu o viaţă culturală activă”, a declarat Cristian Resmeriţă, candidatul PSD la Primăria Lupeni.
Dezvoltare socială şi economică, aşa sună proiectul demarat de municipalitatea de la Lupeni în urmă cu câţiva ani. În urmă cu câţiva ani, reprezentanţii administraţiei locale de la Lupeni au demarat proiectul “reabilitare palat cultural Lupeni” şi “sistem de supraveghere video urbană”
Odată finalizat proiectul, tinerii vor avea un spaţiu propice activităţilor educaţional culturale, vor putea să-şi dezvolte noi abilităţi, vor putea sa urmeze cursuri de pregătire profesionala. Beneficiarii indirecţi ai proiectului sunt cei peste 50 000 de oameni care locuiesc in localităţile învecinate municipiului Lupeni.
Această instituție împlinește 89 de ani de când a fost construită. Investiția s-a realizat din fonduri europene nerambursabile și, tocmai de aceea, este nevoie de respectarea termenelor. Fostul Teatru Minier, o construcţie impozantă, inaugurată în 1927, ca şi cadou oferit de Casa Regală a României comunităţii miniere din Lupeni, a fost readus la strălucirea lui de altădată, dar lucrările sunt încă departe de finalizare.Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană ce cuprinde reabilitarea şi modernizarea Palatului Cultural, şi un alt proiect deja finalizat şi care a fost dat folosinţă, sistemul de supraveghere video urbană, are o valoare de 9.374.664,03 lei. Palatul va deveni un centru cultural autentic, deoarece aici vor fi organizate evenimentele majore ale comunităţii, iar la inaugurarea lui, administraţia locală vrea să organizeze o festivitate la care să fie invitate personalităţi politice ale lumii culturale hunedorene şi naţionale, precum şi reprezentanţi ai Casei Regale.Una dintre caracteristicile relevante ale Palatului Cultural era acustica sălii de spectacole. Prin punerea în valoare a celui mai important obiectiv din municipiul Lupeni readucem localnicilor bucuria de a savura acustica sălii. Acest a caracteristică va fi întregită de achiziţionarea de noi tehnologii de sonorizare si video proiectare. De asemenea noile tehnologii informatice sunt caracteristici importante care vor avea un rol important în activităţile viitoare ale Palatului Cultural. Valoarea totală a proiectului este 9.124.522,89 lei. Investiţiile care vizează reabilitarea centrelor vechi, amenajarea spaţiilor verzi sau a oricărui efort municipal de reabilitare urbană, trebuie întreţinute. Acest proiect va contribui nemijlocit la păstrarea clădirilor şi aspectului oraşului, după intervenţiile investiţionale. Acest proiect poate fi realizat în mod independent şi îşi va produce efectele imediat ce va fi finalizat.
Palatul Cultural Lupeni, numit în perioada interbelicã Teatrul Miner, a fost construit la initiativa Regelui Ferdinand I, de cãtre Societatea Anonimã Românã „Lupeni”. Din anul dãrii în folosintã, 1927 si pânã în 1948 , aici au concertat diferite orchestre camerale si simfonice, atât din tarã cât si din strãinãtate, iar pe scenã au jucat mari maestri ai dramaturgiei românesti. Dupã 1948 a functionat ca si cinematograf, geamurile sãlii de spectacole fiind zidite cu cãrãmidã, iar la balcon s-au fãcut modificãri de-a lungul timpului pentru amenajarea unui aparat de video-proiectie. Desi proiectatã dupã Sala de aur a Filarmonicii din Viena, sala de spectacole a fost modificatã, scaunele fiind ridicate, dând aspectul unui amfiteatru. De-a lungul vremii i s-au date mai multe denumiri dupã regimurile politice care s-au perindat la conducerea tãrii, de la denumirea initialã de Teatru Minier, trecând în 1948 la numele de Palat al Muncitorilor, iar prin anii 70 fiind numit Palatul Cultural “Minerul”. Dupã 1990 nu a mai existat niciun interes al conducerii minei Lupeni, în posesia cãreia se afla din 1948, de a-l mai îngriji. Astfel, s-a degradat în anul 1999, când a fost dat ca locatie de întâlnire si manifestare disponibilizatilor.
Monika BACIU