Urna mobilă a fost solicitată, în cele şase localităţi ale Văii Jiului de peste 100 de ori. Persoanele care nu s-au putut deplasa la secţiile de votare sau cele internate în spitale au avut posibilitatea de a solicita urna mobilă. Astfel, acest lucru a fost solicitat la nivelul celor şase localităţi din Valea Jiului de 121 de ori. De cele mai multe ori, urna mobilă a intervenit la Petroşani. Mai exact de 56 de ori a fost solicitat acest mijloc de votare. La Petrila urna mobilă a fost solicitată de 15 ori, la Aninoasa şi Lupeni de 3 ori, la Vulcan de 33 de ori, liar la Uricani de 11 ori.
666, pe liste suplimentare
666 de persoane din Valea Jiului au votat pe liste suplimentare. În principiu este cei care s-au aflat la secţiile de vot şi pesoanele care nu s-au regăsit pe listele electorale permanente. Cei mai mulţi votanţi pe listele suplimentare s-au aflat la Petroşani, în număr de 221, urmaţi de Lupeni cu 161 şi Vulcan cu 141. la nivelul celor trei oraşe votul pe listele suplimentare a fost mai restrâns. La Petrila au votat pe liste suplimentare 105 persoane, la Aninoasa 15, iar la Uricani 23.
Monika BACIU