
Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara vor fi în “întreruperea temporară a activităţii” (ITA) în data de 15 iulie. Adică în ziua în care ar trebui plătite salariile oamenilor. Sindicatele au fost notificate că în data de 15 iulie se va aplica măsura de întrerupere temporară a activităţii. Decizia administraţiei CEH a născut suspiciuni în rândul angajaţilor.
“Nu ştiu cum au ales această dată. Teoretic, până în data de 27 iunie la ora 12 trebuia să transmitem la CEH planificările pentru concedii şi ITA, iar la ora 13 ne-a venit notificarea prin care ne anunţau că în data de 15 suntem în ITA. Am fi înţeles dacă eram în data de 20 iulie atunci când e ziua energeticianului, dar aşa mă gândesc că e data de 15 pentru că nu au bani de salarii şi vor să lungească până în 18 iulie plata lor”, a declarat Mircea Crişovan, preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Mintia.
Sindicaliştii susţin că această măsură nu ajută la realizarea de economii.
“Nu fac mari economii cu măsura asta. Poate undeva la 500 de mii de lei, dar atât”, a mai subliniat sursa citată.
În cadrul acestei măsuri ar urma să fie in ITA toţi salariaţii CEH, mai puţin cei de care depinde efectiv funcţionarea complexului.
“Se aplică la toţi, în afară de tura continuă şi cei care asigură serviciile tehnologice de sistem”, mai arată Crişovan.
“TESA are 5 zile de ITA, cei de la suprafaţă au două zile şi subteranul are o zi. Vor lucra doar cei din turele continue, la fel şi pe partea minieră”, a declarat Cristian Iştoc, vicepreşedintele Sindicatului Muntele.
Energeticienii văd această măsură ca pe o lipsă de respect din partea administraţiei.
“Dacă oricum nu dau nici prime de ziua energeticianului trebuiau să ne lase în ITA în data de 20 şi nu în 15”, a mai subliniat Iştoc.
Varianta administraţiei
Administraţia CEH a trimis notificarea, luni, tuturor sindicatelor prin care anunţă că data de 15 iulie este zi nelucrătoare.
“Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă următoarele: ziua de 15 iulie 2016 va fi considerată zi de întrerupere temporară a activităţii pentru toate categoriile de personal din cadrul societăţii cu excepţiile prevăzute în decizia nr. 44/14.04.2016. Adresa S CEH SA nr. 5087/1/23.06.2016 privind programarea zilelor de întrerupere temporară a activităţii rămâne în vigoare cu excepţia termenului pentru întocmirea şi transmiterea programării personalul în întreruperea temporară a activităţii pentru luna iulie 2016 are va fi data data de 29 iunie 2016. programările transmise pot fi retrase pentru modificare”, arată administraţia CEH în informarea transmisă compartimentelor din cadrul conducerii executive a CEH
Decizia de a declara data de 15 iulie ITA pentru toţi angajaţii CEH naşte semne de întrebare. Unii dintre salariaţi o pun pe seama lipsei resurselor financiare pentru plata salariilor, iar alţii susţin că s-ar fi decis această zi pentru a lega ITA de zilele de weekend.
Monika BACIU