Un nou telescaun va fi funcţional în sezonul de iarnă, în staţiunea montană Straja. În staţiunea montană au demarat lucrările de construire a unei noi instalaţii pe cablu. Cu o lungime de doi kilometri, noul telescaun va avea punctul de plecare în zona cabanei Montana şi va duce până la Lacul Mutu. Acesta va funcţiona în paralel cu pârtiile de schi din Straja. Investiţia este realizată de omul de afaceri Emil Părău, care de altfel prin serviciile create a reuşit să ridice cota staţiunii montane.
Staţiunea Straja însumează aproximativ 26 km de domeniu schiabil. 20 km sunt acoperiţi cu zăpadă artificială. Cele 10 instalaţii de transport pe cablu vă asigură accesul facil la toate pârtiile din staţiune.
Sunt amenajate 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu. Cinci dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă, făcând astfel posibilă utilizarea pârtiilor până seara târziu. Sunt întreţinute cu ajutorul utilajelor de bătătorit zăpada, pentru a le menţine în condiţii cât mai bune de schi. Datorită construirii telegondolei care pleacă din Lupeni (pe traseul vechiului telescaun) şi a noului telescaun de pe Vf. Straja, apar pârtii noi, cea mai lungă fiind Pârtia Straja, care pleacă din Vf. Straja (1868m) şi ajunge la staţia de îmbarcare a telegondolei (750m), având o lungime de 8,1 km.
Monika BACIU