Turismul din județul Hunedoara trebuie promovat, însă este nevoie de unitate. Președintele Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel Nedea, s-a aflat săptămâna trecută în județul Hunedoara. Aceasta a subliniat că trebuie realizată o asociere între autoritățile locale cu firmele din mediul privat.
„Organizaţiile respective presupun asocierea autorităţii publice locale cu cele din domeniul turismului, precum şi cu reprezentanţii din mediul privat. Este foarte important ca şi în judeţul Hunedoara să se înfiinţeze o asemenea organizaţie. Asta, pentru că Hunedoara este al doilea judeţ ca resurse naturale şi antropice din România şi trebuie promovat cum se cuvine“, a declarat Anca Pavel-Nedea.
Organizația de Management al Destinației este o entitate cu personalitate juridică, care funcționează prin asocierea reprezentanților autoritații publice centrale din componența destinației, cu reprezentanții mediul privat și, după caz, cu reprezentanții altor unități relevante (administratori ai ariilor protejate și alții), în baza unui parteneriat care asigură gestionarea coordonată a tuturor elementelor care alcătuiesc o destinație (atracții, servicii suport, accesibilitate, marketing ș.a) și asigură coalizarea organizațiilor și grupurilor de factori interesați, care să lucreze spre un obiectiv comun.
Dezvoltarea unui mecanism integrator, care să asigure sinergia implementării strategiilor pe fiecare dintre planurile de care industria travel este dependentă, se poate realiza doar prin intermediul Organizațiilor de Management al Destinației (OMD-uri).
Monika BACIU