
Mircea Ioan Moloţ: “Cu certitudine îi vom învinge pe cei care au rămas în PNL”
Mircea Ioan Moloţ, preşedintele ALDE Hunedoara, a făcut publică lista candidaţilor la alegerile parlamentare. Pe aceasta se regăsesc doi actuali consilieri locali de la Petroşani. Este vorba de Milu Vladislav şi de Dorina Niţă. De precizat este faptul că Dorina Niţă a intrat ca independent în Consiliul Local Petroşani, înaintea alegerilor aceasta dându-şi demisia din PNL pe fondul unor neînţelegeri cu primarul Tiberiu Iacob Ridzi. Mircea Ioan Moloţ, preşedintele ALDE Hunedoara, susţine că Dorina Niţă nu doar că este unul dintre cei 12 candidaţi ALDE la alegerile parlamentare, ci ocupă şi o funcţie de conducere în biroul judeţean.
“Dorina Niţă este membră ALDE de ieri. Aceasta face parte din Biroul Judeţean şi este vicepreşedinte al formaţiunii politice”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele ALDE Hunedoara.
Dorina Niţă a confirmat intrarea sa în ALDE, aceasta declarând că ALDE este singura formaţiune politică cu doctrină de dreapta.
“După 16 ani în care am participat la toate campaniile electorale, îmi era greu să stau impasibilă la această campanie electorală. Nu m-am dezis de gândirea mea liberală, iar alternativa cea mai adecvată pentru mine rămânea în ALDE. Îmi era greu după 16 ani să nu mă implic într-o campanie electorală şi ţindându-se cont că ideile mele rămân liberale varianta cea mai potrivită este ALDE, aşa că am ales să intru în ALDE”, a declarat Dorina Niţă, candidatul ALDE la Senatul României.
Mircea Ioan Moloţ mai susţine că din cei 12 candidaţi la alegerile parlamentare, opt sunt foşti liberali.
“Din cei opt candidaţi pe care îi avem la Camera Deputaţilor, şase sunt foşti liberali, unul fost PC. La Senat, din cei patru, doi sunt foşti liberali, unul fost PC, iar unul independent”, a mai subliniat sursa citată.
Preşedintele ALDE Hunedoara nu candidează pentru niciuna din funcţiile parlamentare, ci acesta vrea să întărească formaţiunea politică, mizând însă pe problemele celor din PNL.
“Vreau să fac din ALDE ce am făcut din PNL (cea mai puternică organizaţie-n.r.) şi acesta este motivul pentru care u nu sunt pe listă la nicio cameră, ci rămân unul dintre cei care organizează şi contribuie la creşterea acestui partid aşa cum am făcut cu PNL”, a mai declarat Mircea Ioan Moloţ.
Ţinta ALDE pentru alegerile parlamentare vizează cel puţin doi senatori.
“Ţinta noastră este serioasă din punctul nostru de vedere, adică cel puţin doi senatori şi 2-3 deputaţi. Sunt convins că în această legislatură nu îi vom bate pe cei de la PSD, dar cu certitudine îi vom învinge pe cei care au rămas în PNL”, a mai concluzionat Moloţ.
Dorina Niţă se află pe locul al doilea pe listele ALDE la Senat, în timp ce Milu Vladislav ocupă loculal treilea pe listele ALDE la Camera Deputaţilor.
Monika BACIU