Omul cu o mie de brichete. Ioan Levitchi din Petroşani este colecţionar de brichete. În patru ani de zile acesta a reuşit să adune peste 1300 de astfel de obiecte. Brichetele care au forme dintre cele mai diferite, de la biciclete, maşini, tunuri, păpuşi sau ceasuri sînt expuse şi depozitate într-una din camere.
“Am peste 1300 de brichete diferite. Colecţionar sunt de mai de mult dar de brichete sunt doar de patru ani. Am început cu brichete din acelea simple care pe vremuri costau un leu şi încet încet am ajuns la un sortiment foarte bogat de brichete. Am fost impulsionat după ce pe internet am văzut o familie de colecţionari din America care de trei generaţii a reuşit să colecţioneze peste 10000 de brichete şi este cea mai mare colecţie din lume şi un cetăţean din Cluj care merge mai mult pe porţelanuri şi merge pe valoarea lui în bani, dar cel din America are o diversitate mult mai mare şi am o satisfacţie foarte mare cînd mă uit pe internet şi văd că multe din brichetele mele se regăsesc şi în colecţia lui. Prin acest lucru constă frumuseţea colecţiilor de brichete pentru că dacă le iei individual nu reprezintă nimic, dar dacă le iei în multitudinea lor sunt foarte diverse, de la fel de fel de animale, obiecte, mutociclete, elicoptere, maşini de cursă. Foarte multe au şi anumite caracteristici cum ar fi glasul vulturului, cele de iarnă cu melodiile lor de iarnă, deci sunt foarte diversificate formele şi calităţile lor şi culmea este că nu am fumat niciodată”, ne spune Ioan Levitchi, colecţionarul de brichete.
Bărbatul îşi achiziţionează brichetele de pe unde poate. Fie de la tîrgurile de vechituri, fie din diferite magazine. Valoarea brichetelor este dată de coelcţionarii din toată lumea, cu care de altfel şi ţine legătura.
“Le găsesc la tîrgurile colecţionarilor, la Iulius Mall, la Tîrgul Internaţional de la Bucureşti, am tîrgul de la Sibiu şi pe plan local la tîrgul de vechituri de la stadion pentru că lumea prea puţin cunoaşte valoarea lor, pentru că ele au odată o valoare nominală , dar valoarea lor este dată de colecţionari pe internet şi este dată de colecţia lor în sine. Le mai aranjez, le mai curat, am o locomotive căreia îi lipsesc cîteva părţi funcţionale, va trebui să mai repar, să o curăţ dar este o plăcere mai ales că au trecut şi atîţia ani şi mă mai plictisesc să mă uit la televizor şi deschid cutiile şi mă mir şi eu de ceea ce am şi de frumuseţea lor. Este greu să le intreti dar o fac cu plăcere”, mai spune colecţionarul.
Sunt brichete ale căror preţuri pot varia, de la 50 de lei, la o mie de euro. Pasiunea colecţionarului nu este foarte costisitoare.
“Este costisitoare şi nu. Dacă ai răbdare să cauţi la tîrguri te descurci mai ieftin, dacă nu este mai costisitor. Am o brichetă sub formă de bicicleta care a costat 50 de lei, dar sunt brichete care costă şi 1000 de euro. Nu am acces chiar la toate sin u îmi permit, dar pînă la urmă este o plăcere şi nu o afacere. Nu am văzut în colecţia mea o afacere dar este o valoare chiar şi la un prêt mediu de 5 lei. Ca pensioner am răbdare să caut. Dacă mă nimeresc în alte oraşe şi sunt tîrguri mai găsesc, în idea că omul care nu face parte dintre colecţionari nu ştie valoarea brichetei respective. Sunt brichete care ca mărime nu reprezintă nu ştiu ce dar pe internet la colecţionari valoarea lor poate ajunge şi la 100 de lei şi tu o iei cu un leu din tîrgul de vechituri. Acum şi cei de la vechituri au început să fie şmecheri pentru că mă cunosc şi ştiu că îmi plac şi cum mă văd îmi zic că au brichete noi, dar eu am răbdare pentru că nu se termină zilele şi dacă nu merg a doua, şi a treia oară. Am înţeles că la Petroşani mai există un domn dar nu a ieşit aşa în faţă cu colecţia lui. Cea mai valoroasă bricheta este un cavaler, colecţia de pistoale epoca rare, bicicleta care îmi place foarte mult. Cea care are şi o valoare sentimentală este un vulture care îmi place foarte mult şi pe care l-am primit cadou de la colegi. Toate au farmecul lor şi îmi place, că pensionar am o preocupare”, ne mai spune bărbatul.
Omul are brichete cu diferite teme. Sunt brichete care au ca temă sărbătorile de iarnă, regimul militar sau sînt brichete care pe lîngă utilizarea lor obişnuită emit şi diferite sunete.
Brichetele au apărut din dorinţa de a transforma fumatul într-o activitate mai uşoară pentru că dacă în vremurile noastre brichetele sunt cele mai comune obiecte pe care le găsim la tot pasul iar aprinderea unei ţigări nu mai reprezintă niciun fel de problemă, nu acelaşi lucru poate fi spus şi despre vremurile îndepărtate avînd în vedere istoria şi interesantă evoluţie a acestor obiecte. Se pare că primele brichete funcţionau cu ajutorul prafului de puşcă, acestea fiind reprezentate de mici pistoale. Folosirea acestor aşa-numite brichete nu era deloc simplă. Însă, în anul 1823, un cunoscut chemist de origine germană – Johann Wolfgang Döbereiner inventează un nou tip de bricheta ce avea să îi poarte nume. Mecanismul folosea un catalizator din platină pentru a aprinde hidrogenul folosit, iar dimensiunile acestui mecanism nu erau deloc mici fapt pentru care, pe la începutul secolului XX, producţia acestor brichete este oprită, mai ales că exista roscul ca aceste brichete de dimensiuni destul de mari să explodeze oricînd. Aşadar, cu istorie de peste 100 de ani în care a cunsocut o permaneta evoluţie atît din punct de vedere estetic cît şi din punct de vedere funcţional, colecţionarea brichetelor poate fi o pasiune deosebită ce ascunde numeroase secrete, fiecare brichetă avînd propria poveste.
Monika BACIU