Autoritățile locale de la Vulcan se mândresc cu cel mai modern liceu din județ. Au fost investite sume importante pentru reabilitarea și modernizarea totală a unității de învățământ, iar acum se culeg roadele. Pe 29 septembrie a avut loc la Poiana Brașov cel mai important eveniment al anului din administrația publică: cea de-a XII-a ediție a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, eveniment organizat de Portalul naţional de Administraţie publică www.Administratie.ro împreună cu Oameni şi Companii, având ca partener Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. La eveniment au participat 100 de persoane, lideri din administrația publică centrală și locală, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri. Municipalitatea de la Vulcan a primit “Premiul de excelență pentru cele mai importante proiecte de investiții în educație” cu proiectul de pentru modernizarea unităților de învățământ din municipiu.
“An de an participăm la această gală și spre bucuria noastră de fiecare dată ne întoarcem cu premii de acolo. De data aceasta am primit premiul I pentru continuarea lucrărilor din învățământ și anume terminarea proiectului de renovare a Colegiului Tehnic Mihai Viteazu pe fonduri europene, care vine în completarea proiectelor prin care au fost reabilitate toate școlile de pe raza municicipiului Vulcan. E un premiu care ne onorează și care ne ambiționează să continuăm cu astfel de proiecte”, a declarat Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.
Municipalitatea de la Vulcan a investit peste două milioane de euro în confortul elevilor din localitate, modernizând infrastructura educațională.
Monika BACIU