Începute în luna august lucrările de asfaltare la Blulevardul Păcii din Lupeni se apropie de finalizare. După ce au fost turnate cele două straturi de asfalt, a fost efectuată reabilitarea reţelei de canalizare, ridicarea capacelor de canal precum şi a capacelor de la canalele pluvial și efectuarea tuturor reparaţiilor necesare. În cursul zilei de vineri a început turnarea stratului de uzură pe bulevard, ceea ce înseamnă că lucrările de reabilitare a acestuia se apropie de final.
“În cursul zilei de vineri constructorul a început turnarea stratului de uzură pe Bulevardul Păcii din municipiul Lupeni. Putem spune că am intrat în linie dreaptă cu asfaltarea şi în cel mai scurt timp, conform graficului de lucrări reabilitarea Bulevardului Păcii va fi finalizată. În toată această perioadă de punere în practică a proiectului de reabilitare a bulevardului grav afectat de inundaţiile care au avut loc în localitatea noastră, s-a pus accent atât pe încadrarea în graficul de lucrări astfel încât în cel mai scurt timp cetăţenii să poată circula în condiţii de siguranţă pe aici dar şi pe calitatea asfaltului turnat şi a lucrărilor efectuate, acesta să fie durabil şi cetăţenii să poată beneficia de acestă infrastructură rutieră o perioadă îndelungată de timp”, a declarat Cristian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.