Un bărbat din municipiul Petroşani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de tren. Evenimentul s-a petrecut în zona Staţiei de Salvare Minieră din Petroşani. Din spusele cunoscuţilor reiese faptul că bărbatul avea 82 de ani şi locuia singur.
“El stă peste linie (în spatele Staţiei de Salvare Minieră-n.r.). Soţia lui a fost croitoreasă şi a murit. A trecut cu mine linia (ferată-n.r.), avea o poşetă mică în mână şi l-am întrebat unde merge şi a zis că se duce să îşi ia o pâine şi să bea o bere. Cam jumătate de oră e de atunci. Nu era băut când am trecut calea ferată, dar acolo, la magazin o fi băut că a zis că se duce să bea o bere”, ne spune o vecină a bărbatului.
Bărbatul a fost lovit de un marfar, iar potrivit unor martori acesta ar mai fi fost acroşat de un tren care tranzita zona. Traficul feroviar s-a desfăşurat pe un singur fir până când trupul neînsufleţit al bărbatului a fost ridicat de pe calea ferată. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele în care s-a produs accidentul
Monika BACIU