Autoritățile locale de la Petroșani au avut în vedere realizarea unor blocuri tip ANL pe strada Păcii. Proiectul a fost depus de ani de zile, însă cei de la Ministerul Dezvoltării nu au mai alocat niciun leu pentru această investiție care ar fi venit în sprijinul tinerilor. Ba mai mult, cetățenii din zonă s-au opus vehement construirii blocurilor ANL pe spațiul verde. Astfel, în ședința de Consiliu din această săptămână s-a decis renunțarea la proiect.
“Municipiul Petroșani este cuprins în lista de sinteză a amplasamentelor din cadrul programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, cu următoarele obiective de investiții: strada Păcii, între blocurile 8-10 cu 40 u.l. (…), strada Păcii, între blocurile 12-14 (…), strada Păcii, între blocurile 16-18 (…)”, strada Păcii, între blocurile 1-3 (…). În data de 13.07.2009, la Registratura instituției noastre a fost depusă petiția nr. 10244/218 prin care 580 de persoane, locuitori cu domiciliul în strada Păcii, dezaprobau Hotărârile Consiliului Local de a schimba destinația spațiului verde din zonă, prin construirea de noi blocuri”, arată documentele Consiliului Local Petroșani.
În acest sens, s-a luat decizia de a renunța la construirea de alte patru blocuri ANL pe strada Păcii.
“Având în vedere adresa menționată, precum șI prevederile Legii nr. 152 din 15 iulie 1998 (…) privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe prin care se precizează că, în situația în care nu se repartizează în totalitate, autoritățile publice locale “răspund de paza și conservarea imobilelor preluate până la repartizarea acestora către beneficiarii de drept, urmând să efectueze pe cheltuiala lor toate remedierile necesare la imobilele preluate și nerepartizate la care se constată deteriorări ca urmare a neutilizării lor”, propun aprobarea renunțării la implementarea proiectelor de consturire a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii (ANL) în zona străzii Păcii din municipiul Petroșani”, mai arată documentele Consiliului Local.
Patru blocuri tip ANL ar fi trebuit construite în Petroșani, pe strada Păcii. Acestea ar fi avut câte 40 de unități locative.
Monika BACIU