Bogdan Stănescu, președintele Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara își pune semne de întrebare în legătură cu evoluția societății. Acesta susține că dacă Consiliul de Administrație nu ar fi solicitat declararea insolvenței, membrii ar fi putut fi acuzați de bancrută frauduloasă, infracțiune care se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare. Instanța de la Tribunalul Hunedoara a respins cererea Complexului Energetic Hunedoara prin care își cerea insolvența, în schimb cererile creditorilor de declarare a insolvenței își urmează cursul, fiind disjunse. CA-ul va formula apel la soluția Tribunalului Hunedoara.
“S-a decis neintrarea în insolvență, iar cererea creditorilor care se judecă în 8 martie m-ar mira să se decidă acolo intrarea în insolvență, ceea ce nu știu ce s-ar schimba între 7 februarie și 8 martie. Practic ar fi o antepronunțare și pentru cererea creditorilor, dacă judecătorul ar fi să susțină aceeași linie. Până atunci noi avem suspendate cererile de executare silită, facem apelul respectiv la Alba Iulia, unde sper să se judece repede și tranșant. Eu cred că e o lipsă de asumare la nivel de Deva”, a declarat Bogdan Stănescu, președintele Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara.
Una din variantele luate în calcul de CA-ul de la CEH ar fi strămutarea dosarului la o altă instanță de judecată, însă în această fază procesuală acest pas ar putea tărăgăna și mai mult lucrurile.
“Ne-am gândit la strămutarea dosarului, dar amână foarte mult procedura. Dacă am intra în insolvență atunci am putea cere strămutarea ca procedura să se judece în altă parte”, a mai spus sursa citată.
Complexul Energetic Hunedoara va formula apel la soluția de la Tribunalul Hunedoara, însă până la soluționarea cauzei de instanța superioară, prioritatea conducerii este asigurarea salariilor angajaților CEH și aprovizionarea cu materiale. Bogdan Stănescu mai subliniază că starea de insolvență a CEH este mai mult decât evidentă, iar dacă CA-ul cu ar fi solicitat intrarea în insolvență, membrii acesteia ar fi putut fi acuzați de bancrută frauduloasă. Aceasta este infracțiune care se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare.
“Astăzi formulăm apelul, așteptăm motivarea judecătorului ca să putem motiva apelul și să obținem un termen cât mai scurt ca să mergem la Alba și până atunci asigurăm salariile minerilor, activitatea de zi cu zi. Starea societății fiind atât de gravă nu văd de ce se vede și în justiția oarbă și legată la ochi, nu știu. Nu comentez pe fond, dar orice practician își poate da seama de situația societății. Noi când am decis intrarea în insolvență am făcut o analiză, conform legii, că dacă nu o băgam în insolvență, noi, membrii, eram acuzați de bancrută frauduloasă, că nu ducem societatea în insolvență”, a mai spus Bogdan Stănescu.
Interese ascunse?
Bogdan Stănescu ridică și problema intereselor ascunse care există la Complexul Energetic Hunedoara.
“Câteodată îmi pun întrebarea dacă nu sunt interese ascunse undeva, pe care noi nu le vedem și noi suntem niște actori idioți (membrii CA și conducerea CEH-n.r.) de care nu ne dăm seama. Dacă e ceva, noi ne retragem și fiecare să își facă ce interes are. Aici mă deranjează foarte rău”, a completat președintele CA al CEH.
Complexul Energetic Hunedoara poate fi studiu de caz. Este singura societate de asemenea anvergură din țară care a intrat și ieșit din insolvență de două ori. Aceste manevre repetate nu au îmbunătățit situația societății, ba din contră au agravat-o.
“Intrarea și ieșirea din insolvență a acutizat și adâncit problemele CEH-ului pentru că beneficiarii și furnizorii noștri de materiale pentru funcționare nu mai au încredere. Aceste ieșiri și intrări din insolvență au dus la lipsa de încredere și lipsa de materiale necesare. Mă doare sufletul când văd că toate chestiunea aceasta negativă se reflectă asupra oamenilor. Cei care suferă sunt oamenii. E o incertitudine accentuată în rândul oamenilor, sunt demotivați”, a concluzionat Stănescu.
La Complexul Energetic Hunedoara lucrează în jur de 6.000 de angajaţi la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. Intrarea în faliment a CEH ar însemna și destabilizarea sistemului energetic național. Reamintim faptul că în luna ianuarie, atunci când s-au înregistrat fenomene meteo extreme, CEH și CEO au asigurat funcționarea sistemului energetic național. În plus, CEH a produs luna trecută 158.000 de MWh de energie, lucru nemaiîntâlnit de circa doi ani de zile.
Monika BACIU