Valea Jiului este o zonă captivă și dependentă de o companie generatoare de pierderi, nefiind capabilă să depășească statutul de zonă defavorizată. Ministerul Economiei caracterizeaza Valea Jiului ca fiind o zonă fragilă. Statutul de zonă monoindustrială și-a pus amprenta asupra Văii Jiului, iar recesiunea economică a accentuat statutul defavorizat.
“În urmă cu 15 ani între centrele ce își mențineau încă statutul de monoindustrial ieșeau în evidență cele din cele din județele Hunedoara și Gorj, în special, cele din bazinele Valea Jiului și Motru – Rovinari. La polul opus, au dispărut din categoria orașelor monoindustriale cele din județele Dâmbovița, Prahova, Brașov (excepții fiind Plopeni și Victoria). După recesiunea economică, datele statistice privind ocuparea populației arătau o micșorare semnificativă a numărului de orașe monoindustriale, rămânând în această categorie doar Mioveni, Borsec, Cugir, Pâncota, Țicleni. Existau studii care menționau și alte orașe mici și mijlocii ce păstrau un profil monoindustrial, ca de exemplu (…) Uricani, Vulcan, Lupeni, Aninoasa, Petroșani, Petrila (minerit). Zonele fragile structural se caracterizau prin dependența populației ocupate de o singură ramură/subramură a industriei grele sau chiar de o singură mare întreprindere generatoare de pierderi în economie”, arată Ministerul Economiei.
Mai mult, cei de la Ministerul Economiei subliniază că eliminarea subvențiilor a accentuat problemele Văii Jiului și nu numai ducând la creșterea șomajului.
“Intensificarea procesului de restructurare economică șI retragerea subvențiilor acordate de stat au făcut ca, în perioada următoare, unele zone să se transforme în zone aflate în decline industrial. Exemple: (…) zone din Hunedoara (regiunea Vest). Populația ocupată în sectorul industrial a scăzut semnificativ în regiunea Vest, în mod deosebit în județele puternic industrializate: Hunedoara șI Caraș-Severin, în special în urma disponibilizărilor masive de personal din sectoarele minerit șI siderurgie ”, mai arată Ministerul Economiei.
Strategia statului este de a atrage investiții străine șI de a sprijini IMM-urile în vederea atragerii de fonduri europene.
Monika BACIU