Pentru că nu este în situație de calamitate sau de extremă urgență, Consiliul Județean Hunedoara nu va sprijini cea mai mare unitate medicală din Valea Jiului. Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, s-a adresat oficialilor Consiliului Județean Hunedoara solicitându-le sprijin pentru cea mai mare unitate medicală din Valea Jiului care deservește zeci de mii de pacienți anual. Conducerea Consiliului Județean Hunedoara nu consideră întemeiată solicitarea edilului.
“În urma solicitării dumneavoastră (…), înregistrată la Consiliul Județean Hunedoara (…) vă comunicăm următoarele: art. 15, alin. 1, “prin politicile bugetare localese poate realize ajutorarea unităților administrativ-teritoriale, precum și a persoanelor fizice aflate în situație de extremă dificultate prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local; din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local consiliile locale, județene sau Consiliul General al municipiului București, după caz, pot aproba acordarea de ajutoare către unitățile administrative-teritoriale aflate în situații de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unitățI administrative-teritoariale sau din proprie inițiativă”, arată răspunsul CJ Hunedoara cu privire la solicitarea primarului municipiului Petroșani.
Oficialii Consiliului Județean Hunedoara mai motivează în baza unei legi refuzul de a da curs solicitării.
“Art. 36, alin. 1 – în bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local, județean și a Consiliului General al municipiului București, precum și a sectoarelor municipiului București, după caz,în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Aceasta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective ”, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale, precum și pentru acordarea unor ajutoare către alte unități administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unități ori din inițiativă proprie, din legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale”, mai arată răspunsul.
Concluzia celor de la Consiliul Județean Hunedoara este că “având în vedere prevederile legale menționate, nu putem da curs solicitării dumneavoastră”.
Sevil Shhaideh, vicepremierul României, a declarat la Deva că Spitalul de Urgență din Petroșani nu poate beneficia de finanțare din partea Consiliului Județean Hunedoara.
“Consiliul Județean nu poate finanța o instituție a unei alte autorități. Astfel, Spitalul de Urgență din Petroșani nefiind în subordinea Consiliului Județean Hunedoara nu poate primi fonduri de la CJH. Spitalul Petroșani are un contract de prestări-servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate, deci nu are o finanțare de 100% din bugetul Primăriei Petroșani. Pentru acele aspecte care țin de partea de utilități sau funcționare este în bugetul municipiului Petroșani”, a declarat, la Deva, Sevil Shhaideh, vicepremierul României.
Vicepremierul României a declarat că trebuie analizată situația de la spitalul din Petroșani.
“Dacă municipiul Petroșani are dificultăți în a administra acest spital trebuie să identificăm împreună aceste soluții. Municipiul Petroșani poate depune un memoriu cu problemele care le are, să le analizăm împreună, să vedem ce nu este decontat în totalitate șI atunci să înțelegem de ce, poate din bugetul propriu municipiul Petroșani nu alocă suficient pentru anumite secțiuni de funcționare ale spitalului, dacă municipiul Petroșani nu mai are capacitatea, să analizăm împreună cum putem face. Ori facem un parteneriat șI cu CJH șI în acest sens să existe posiblitatea de a transfera șI din partea CJH sume către spital, iar ultimul element, să putem analiza pe zona de echipamente, acolo unde nu există această lipsă de investiții de la Ministerul Sănătății șI lipsa de echipamente”, a mai spus ministrul Dezvoltării.
60% din pacienții internați la Spitalul de Urgență Petroșani sunt din alte localități ale Văii Jiului sau chiar din aceste județe, iar municipalitatea de la Petroșani susține financiar cheltuielile de funcționare. Numai 40% din petroșăneni au beneficiat, anul trecut, de serviciile medicale ale Spitalului de Urgență din Petroșani, în timp ce 60% din pacienții internați au fost din celelalte localități ale Văii Jiului sau chiar din alte județe. Municipalitatea de la Petroșani nu mai poate să susțină singură cheltuielile de funcționare ale unității medicale din Petroșani și astfel solicită sprijin de la Consiliul Județean Hunedoara. Din totalul de 17.039 de pacienți care au fost internați anul trecut la SUP, numai 6.397 au fost din Petroșani. Ceilalți au fost din celelalte localități ale Văii Jiului și din alte județe. Nici în ceea ce privește spitalizarea de zi situația nu este mai diferită. Anul trecut, numărul pacienților din Petroșani care au fost internați o singură zi la SUP a fost de 4.183 dintr-un total de 10.436 de pacienți.
În acest sens, edilul a solicitat ajutorul oficialilor CJH, al căror răspuns a fost negativ.
Monika BACIU