Consiliul Județean Hunedoara va repartiza unităților administrativ-teritoriale diferite sume de bani. Ședința în care se împart banii va avea loc joi, 9 martie. Sunt supuse votului consilierilor două proiecte de hotătâre, unul care privește repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2017 și estimările pe anii 2018 – 2020. Al doilea proiect de hotărâre vizează aprobarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile județene și comunale, pe anul 2017 și estimările pentru anii 2018 – 2020. Rămâne de văzut ce sume de bani li se vor repartiza primăriilor din Valea Jiului. Ședința pentru echilibrarea bugetelor va avea loc mâine, iar apoi urmează ca administrațiile locale care vor primi bani să își rectifice bugetele în cadrul ședințelor de consiliu local.
Monika BACIU