Finanțările pentru asociații, motiv de scandal în CJH
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, acordarea unor finanțări nerambursabile pentru anul 2017. 2,5 milioane de lei au fost alocate către ONG-urile din județ.
Nu au respectat regulamentul?
Regulamentul adoptat în anul 2016 de fostul Consiliu Județean prevede ca solicintanții să depună la dosar situațiile financiare din anul precedent. Există un caz în care asociația a fost înființată anul acesta.
“Documentația solicitanților, pe domenii, va conține următoarele: (…) situațiile financiare anuale la data de 31 decembrie a anului precedent, înregistrate la organul fiscal”, arată regulamentul aprobat prin proiectul de hotărâre numărul 28 din anul 2016.
Există o asociație sportivă înființată anul acesta care va primi o finanțare de 50.000 de lei din partea Consiliului Județean Hunedoara. este vorba de ASOCIATIA CLUB SPORTIV WEST DEVA care abia în luna martie a acestui an a obținut personalitatea juridică.
“Admite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV WEST DEVA şi, în consecinţă: Încuviinţează dobândirea personalităţii juridice de către ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV WEST DEVA, înfiinţată conform actului constitutiv autentificat sub nr. 539/02.03.2017 de BNP Ştef Ovidiu-Ioan şi statutului autentificat sub nr. 540/02.03.2017 de BNP Ştef Ovidiu-Ioan. Dispune înscrierea în Registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei Deva. Dispune comunicarea prezentei încheieri împreună cu copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei, Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, urmând ca după rămânerea definitivă a prezentei încheieri un exemplar însoţit de actele doveditoare, se va comunica Ministerului Justiţiei, iar un alt exemplar Administraţiei Financiare a municipiului Deva. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, apel se va depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Deva. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 07.03.2017”, se arată pe portalul instanței de judecată.
Consilierii liberali invocă lipsa de transparență a oficialilor Consiliului Județean Hunedoara.
“Au fost probleme legate de lipsa transparenței pe care le-am invocat șI în timpul ședinței de Consiliu, în sensul că nu am avut acces la documentele care au stat la baza repartizării sumelor. Am invocat lucrul acesta și în ședința de Consiliu, am cerut, dar ni s-a refuzat punerea la dispoziție a unor documente”, a declarat Vetuța Stănescu, consilier județean PNL.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, nu a putut fi contactat pentru a oferi informații cu privire la acest subiect.
Monika BACIU