Administrația de la Petroșani sprijină tradițiile locale. Ca în fiecare an administrația locală de la Petroșani sprijină tradiția momârlănească cu ocazia Sărbătorilor Pascale. În acest an pentru păstrarea tradițiilor locale și transmiterea lor generațiilor următoare, edilii de la Petroșani au decis să aloce din bugetul local suma de 16 mii de lei în vederea premierii a câte patru persoane din cele opt zone ale municipiului nostru. Aceste zone sunt Dâlja Mare, Dălja Mică, SaIatruc-2 nedei, Maleia, Aeroport, Slatinioara, Lunca și Coasta.
”În fiecare an, cu ocazia Sărbătorilor Pascale sau a altor sărbători religioase, momârlanii din Valea Jiului organizează petreceri câmpenești, în jurul lăcașurilor de cult, fiind prilej de bucurie și de reîntîlnire pentru toată comunitatea. Acestea sunt obiceiuri străvechi, păstrate și astăzi cu sfințenie de oamenii locului. Nedeile sunt sărbători desfășurate începând cu prima zi a Paștelui, când în curtea bisericii, se pregăteşte o masă plină de bucate. Păsatul, ciorba și tocănița de oale sunt pregătite numai de bărbați, din ele înfruptându-se toți cei care au participat la sfănta slujbă. Pentru a putea aprecia în continuare datinile strămoșești și a încuraja păstrarea tradițiilor locale și transmiterea lor generațiilor viitoare propun alocarea din bugetul local a sumei de 16.000 lei în vederea premierii a câte patru persoane din cele 8 zone ale municipiului nostru (Dâlja Mare, Dălja Mică, SaIatruc-2 nedei, Maleia, Aeroport, Slatinioara, Lunca + Coasta) care păstrează nealterată tradiția organizării acestor evenimente”, arată proiectul de hotărâre care a fost aprobat de către consilierii de la Petroșani.