Trei specializări noi la spitalul municipal din Vulcan. Unitatea medicală din Vulcan îşi lărgeşte paleta de îngrijiri medicale. Astfel, pacienţii care suferă de afecţiuni orftalmologice, endrocrinologice sau diabet nu vor mai trebui să vină la Petroşani pentru că vor avea chiar la ei în localitate medici de specialitate.
“Este vorba despre amenajarea până la sfârșitul anului a celor 3 cabinete noi pentru consultații de specialitate, odată cu venirea celor trei medici rezidenți, care vor completa paleta de servicii medicale de la Vulcan, cu cele de: oftalmologie, endocrinologie, diabet zaharat și boli de nutriție. Este important de menționat că cei trei medici tineri au ales ca după absolvirea studiilor, să se întoarcă în Valea Jiului, pentru a profesa în folosul sănătății oamenilor de aici”, spun reprezentanţii Spitalului municipal Vulcan.
Tot la Spitalul municipal din Vulcan urmează a fi amenjata şi un compartiment pentru îngrijiri paleative.
“Tot pentru dezvoltarea serviciilor medicale, în perioada imediat următoare vor fi demarate lucrările de amenajare a Compartimentului de Paleative, care va funcționa la etajul I din spital și care este destinat pacienților cu boli cronice cărora le vor fi oferite servicii spitalicești menite să le confere o mai bună calitate a vieții, în condițiile unor boli incurabile. Se are de asemenea în vedere rezolvarea problemei parcărilor de mașini care să permită o fluidizare a circulației din zona policlinicii și spitalului. Toate aceste repere de activitate au la bază colaborarea cu administrația publică locală”, mai spun cei de la spital.
În ultimii ani, unitatea medicală din Vulcan a cunoscut o ascensiune spre calitatea serviciilor medicale.
Monika BACIU