
Ambasadorul Italiei la București, Alfredo Maria Durante Mangoni, a efectuat o vizită oficială la Casa Pollicino din Petroșani, unde a subliniat importanța relațiilor bilaterale dintre Italia și România, dar și angajamentul părții italiene de a contribui la dezvoltarea socială a regiunii Văii Jiului.
Evenimentul a evidențiat atât sprijinul constant oferit de autoritățile italiene, cât și deschiderea pentru noi colaborări în domeniul incluziunii sociale și al sprijinului pentru grupurile vulnerabile.
”Sunt bucuros că mă aflu aici, că v-am cunoscut și că am avut ocazia să descopăr Casa Pollicino. Pentru mine, această vizită este foarte importantă, și nu doar din motive personale, ci și pentru că, așa cum bine știm, Italia și România sunt legate de mult timp prin relații strânse și împărtășesc aceleași idealuri.
Facem parte din marea familie europeană și trebuie să fim conștienți de provocările pe care le înfruntă societățile noastre. Am discutat despre disponibilitatea și dorința noastră de a împărtăși din experiența noastră și din modul în care lucrăm, pentru a contribui la îmbunătățirea lucrurilor deja existente. Este important să știm să apreciem ceea ce oferă Casa Pollicino, mai ales din punct de vedere social.
Din partea italiană, suntem interesați să continuăm această colaborare pozitivă și suntem deschiși să punem la dispoziție cunoștințele noastre în domeniul politicilor sociale, al incluziunii sociale și al sprijinului pentru grupurile vulnerabile. Suntem pregătiți să contribuim cu tot ceea ce știm, pentru ca aceste inițiative să funcționeze cât mai bine.
Cu siguranță, dacă reușim să identificăm punctele esențiale, comune, în domeniile noastre de acțiune, tranziția va fi mai ușoară atât pentru familii, cât și pentru grupurile defavorizate”, a spus Alfredo Maria Durante Mangoni, ambasadorul Italiei la București.
La rândul său, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a evidențiat importanța sprijinului primit din partea organizațiilor italiene, în special din partea ONT NL-AMPI, și a subliniat potențialul de dezvoltare al regiunii.
”Vă mulțumim și celor de la Pollicino pentru că au intermediat această întâlnire. Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, în calitate de reprezentant al Guvernului Italian, pentru tot sprijinul pe care l-am primit din partea fraților noștri de la ONT NL-AMPI. Desigur, consider că acest proiect de succes – Casa Pollicino – este unul de durată, care sunt convins că va continua și în viitor. Pentru noi, ca și comunitate, a fost un câștig real ceea ce au adus partenerii din Italia în această zonă.
Suntem în continuare deschiși să dezvoltăm această colaborare dintre noi. Așa cum am discutat și la sediul biroului, v-am prezentat câteva aspecte legate de situația socio-economică a zonei miniere, ținând cont de tot ceea ce înseamnă restructurarea mineritului, precum și prezentarea unor avantaje competitive pe care noi le avem, ca și comunitate. Chiar dacă suntem o comunitate mică, avem o universitate și o poziție geografică, zic eu, avantajoasă.
Există o perspectivă frumoasă pentru dezvoltarea activității economice în zona turistică, în zona montană și, în general, în tot ceea ce înseamnă Valea Jiului. Suntem deschiși la colaborări care să contribuie la dezvoltarea mediului economic, fie că vorbim despre investitori, fie despre parteneriate cu firme din Italia sau din alte țări. Suntem deschiși și îi așteptăm cu mare drag.
Cred că este o ocazie bună și pentru dumneavoastră să cunoașteți realitățile din Petroșani, din regiunea Bărăgiură și zonele adiacente, vizitând aceste locuri. Apreciem foarte mult expertiza dumneavoastră în domeniul social. Anticipez că, în urma acestor restructurări socio-economice, județul Hunedoara, în mod special Valea Jiului, va avea nevoie de multe intervenții în această zonă: reconversie profesională, reorientare economică și dezvoltarea direcțiilor care pot sprijini viitorul regiunii, inclusiv în domeniul asistenței sociale. Este important să sprijinim persoanele vulnerabile – fie că vorbim de copii, persoane cu dizabilități sau vârstnici singuri, care au nevoie de sprijin din partea comunității”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.