Amintiri din vremea războiului. Administraţia locală de la Petroşani a marcat Ziua Veteranilor de Război. Domnica Ileşoi are 89 de ani, însă şi acum amintirile îi sunt proaspete în memorie. Avea doar 16 ani când a izbucnit războiul şi a îndurat momente cumplite. Acum, după 71 de ani ne povesteşte cu seninătate cum au trecut aceel clipe de coşmar.
”Am lucrat la un spital cu domnul colonel Enea Olteanu. Spitalul a fost de la Vatra Dornei la Cãlimãnesti. Am cãlãtorit douã sãptãmâni cu trenul pânã am ajuns la Cãlimãnesti. Tot timpul dormeam noaptea si trenul se plimbã si noi credeam cã am ajuns la destinatie dar el de fapt era în aceeasi localitate. Am ajuns la Cãlimãnesti dupã douã sãptãmâni, era la sfârsitul lunii martie, în anul 1943 si acolo un om ne-a luat acasã la el si ne-am încãlzit la o sobã cu paie si ne-a dat o zeamã care ne-a încãlzit. A doua zi ne-au dus la o clãdire din Cãlimãnesti care si acum este si acolo am muncit aproape patru sãptãmâni pânã am pus spitalul la punct. Exact când sã aparã rãnitii a sunat alarma de rãzboi care ne-a speriat foarte tare. Au venit primii rãniti care erau desculti, morti de foame, plini de pãduchi care se tot întrebau pentru ce au luptat pentru cã pierduserã si Basarabia. Acum la vârsta asta mã gândesc pentru ce am luptat pentru cã nu am avut decât daune de rãzboi, vãduve si copii sãraci. Dupã un an ne-am întors acasã cu niste trenuri groaznice, la Mãrãsesti ne-au dat jos”, povesteste Domnica Ilesoi, veteran de rãzboi.
Domnica Ilesoi a ajuns în Valea Jiului dupã terminarea rãzboiului, unde s-a si cãsãtorit. Se spune cã cine bea apã din Valea Jiului aici rãmâne si asa a fost si cazul femeii de 87 de ani. Odatã cu venirea rãzboiului, femeia a fost despãrtitã de rude, suflete despãrtite între Rusia si România.
”Dupã ce au trecut toate eu am terminat scoala sanitarã, am venit în Vale cu sotul meu care a terminat facultatea aici si asa ne-am echilibrat pe parcurs. În timpul rãzboiului aveam 16 ani si m-am dus ca voluntar, nu a fost greu pentru cã eram obisnuitã cu munca pentru cã mama mea a fãcut deosebire.
Ca sã fac o scoalã mergeam 25 de kilometri cu desaga în spate. Am pierdut totul pentru cã tata era pe front si rusii ne-au despãrtit toate rudele”, mai spune femeia.
Domnica Ileşoi este singura femeie veteran de război din Valea Jiului. În momentul de faţă mai sunt doar 17 de veterani în Valea Jiului dintre care la Petroşani doar patru. Aceştia au fost recompensaţi de primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
“Vreau să mulţumesc pe această cale veteranilor de război din Petroşani pentru ceea ce au făcut în perioada în care au fost în război dar şi după pentru tot ceea ce au făcut pentru comunitatea noastră. Ei sunt un exemplu pentru generaţia tânără din mai multe puncte de vedere dar cred că cel mai important este acela al consecventei şi al faptului că au reuşit să treacă peste mări geutati cu fruntea sus şi mai ales că în zilele noastre este mult mai bine faţă de acea perioadă. Vă mulţumim că existaţi şi pentru tot ceea ce aţi făcut pentru familile dumneavoastră şi pentru comunitate. Ceea ce am făcut noi azi este un semn de recunoştinţă şi apreciere din partea comunităţii şi îmi pare rău că din an în an ne întâlnim tot mai puţini pentru că din păcate numărul anilor şi greutăţile îşi spun cuvântul. Mă bucur că doamna Domnica este alături de noi şi este plină de viaţă şi de puteri ca şi anul trecut”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
An de an numărul veteranilor de război din Valea Jiului scade. Ziua Veteranilor de Război este marcată, anual, la 29 aprilie, potrivit unei hotărâri a Guvernului, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.
După Războiul de Independență din 1877-1878 și după Primul Război Mondial (1916-1918), prin diferite legi, s-a instituit titlul de veteran de război, participanților la campanii și urmașilor lor fiindu-le acordate diferite drepturi și avantaje reparatorii.
Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprilie 1902. Prin Decretul din 1902, participanții la Războiul de Independență au fost declarați veterani, asigurându-li-se, pe lângă acest binemeritat și onorant statut, mijloace pentru un trai decent și înlesniri pe măsura curajului și a sacrificiilor probate pe câmpul de luptă.
Monika BACIU