.Index Actualitate Administratie

Ample manifestări la Zilele municipiului Lupeni

Consilierii locali de la Lupeni au aprobat proiectul de hotărâre care vizează organizarea Zilelor municipiului Lupeni. 110.000 de lei au fost alocați din bugetul local în vederea organizării manifestărilor cultural-artistice, care se vor întinde pe parcursul unei întregi săptămâni. Autoritățile împletesc acțiunile sportive cu cele culturale și de relaxare.

Acțiunile vor debuta în data de 31 iulie și sunt diversificate. Astfel, în parcul din Bărbăteni va avea loc un spectacol de muzică, dansuri, foc de artificii, concurs de kendama și șah. La stadionul din localitate împătimiții fotbalului se vor duela într-o competiție. Iubitorii tenisului își dau întâlnire la școala generală nr. 2 acolo unde va avea loc un concurs de tenis de masă. În data de 3 august, la Palatul Cultural din localitate va avea loc un simpozion dedicat grevei anticomuniste a minerilor din anul 1977. Autoritățile au pregătit un spectacol de muzică clasică, ce va avea loc în data de 5 august. Tot în aceeași zi va avea loc și premierea cuplurilor care au aniversat 50 de ani de căsnicie. Evenimentele dedicate Zilelor municipiului Lupeni vor continua cu o expoziție ce va avea loc la Galeria de Artă Iosif Tellman.

Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni și-au îndreptat atenția și către copii. Astfel, pe șoseaua de centură se vor organiza intreceri biciclete, cros, viteza, etc. La competitiile sportive se vor acorda premii in bani, diplome si medalii. Acțiunile din cadrul Zilelor municipiului Lupeni se vor încheia în data de 6 august, atunci când la EM Lupeni si Monumentul “Lupeni 29”  vor avea loc  depuneri de coroane de flori in onoarea minerilor decedati la greva din 1929.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.