Angela Stoica şi-a depus, oficial, candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Vulcan. Aceasta, împreună cu echipa sa de consilieri au fost validaţi de către Biroul Electoral de Circumscripţie. După-amiază, la Vulcan, a avut loc un spectacol pentru lansarea candidatului Alianţei pentru Hunedoara şi a echipei de consilieri. După câţiva ani de absenţă de pe scena politică, Angela Stoica a revenit în forţă, iar acum luptă pentru fotoliulde primar. Ştie cum se conduce o administraţie locală, având în spate experienţa dobândită din postura de viceprimar.
“Am intrat în politică în anul 2000, am fost 4 ani consilier local pe probleme de cultură, am promovat aceste obiceiuri şi tradiţii, am înfiinţat ansambluri artistice şi am dus mai departe de graniţele municipiului Vulcan, obiceiurile şi tradiţiile momârlanilor, pentru că momârlancă sunt şi eu şi asta e o onoare şi o cinste pentru mine. Am ajuns viceprimar în administraţia locală, pe perioada a 8 ani de zile. Este timpul să spunem lucrurilor pe nume. Multe din realizările care sunt în municipiul Vulcan sunt făcute în mandatele în care Angela Stoica a fost viceprimar. Nu am ieşit în politică ca să acuz pe actualul primar, care mi-a fost coleg. Angela Stoica merge singură pe acest drum, împreună cu aceşti colegi, care sunt oameni simpli. Au fost 4 ani în care nu am mai ieşit în mediul public, nu am mai ieşit pentru am stat să dovedesc anumite lucruri care mi s-au pus în spate, mult prea multe, mult prea grele şi mult prea nedemne pentru mine şi familia mea. Echipa Alianţa pentru Hunedoara care s-a înscris la Biroul Electoral al municipiului Vulcan, şi ne-am depus candidatura şi am fost înregistraţi, va candida în iunie. Îi mulţumesc primarului că la orice intervenţie spune că toate realizările sunt făcute în mandatele trecute, că lucrările s-au făcut cu ani în urmă. Păi dacă domnul primar recunoaşte că nu s-a mai făcut nimic în ultimii 4 ani, cu siguranţă e timpul să schimbăm rolurile. E normal să mai facem o schimbare în municipiul Vulcan”, a spus Angela Stoica, candidatul Alianţei pentru Hunedoara pentru funcţia de primar al municipiului Vulcan.
Angela Stoica şi echipa a fost susţinută chiar de preşedintele Alianţei pentru Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu. Acesta susţine că oamenii sunt cei care pot să facă schimbarea, iar acum este momentul. Alianţa pentru Hunedoara este o construcţie civică, iar în prim plan sunt cetăţenii, aceştia fiind secundaţi de politicieni.
“Ne aflăm într-un punct foarte important pentru noi, pentru existenţa Văii Jiului şi a municipiului Vulcan. Mineritul este în pericol, administraţiile publice au mari probleme, avem mari probleme şi cu tinerii care nu îşi găsesc un loc de muncă şi care sunt nevoiţi să plece de aici. Lucrurile acestea au soluţii şi putem împreună să facem ceva pentru noi înşine, pentru copiii noştri şi pentru părinţii şi bunicii noştri. În Vulcan văd o echipă extraordinară, o felicit pe Angela (Angela Stoica –n.r.) pentru faptul că într-un timp foarte scurt a reuşit să aducă în faţa Vulcanului o echipă de oameni corecţi, eficienţi, care să schimbe soarta Vulcanului. Alianţa pentru Hunedoara vrea să schimbe lucrurile, să nu mai mergem cu un partid anume, ci cu o alianţă civică cetăţească unde cetăţenii să facă un pas în spate şi cetăţenii să joace rolul principal. Este un moment important în care putem să ne luăm soarta în mâini, noi hunedorenii să decidem pentru noi, iar voi vulcănenii să decideţi pentru Vulcan. Nu e vorba de politicieni, e vorba de oameni, Alianţa pentru Hunedoara este o platformă nouă, civică, cetăţenească unde oamenii au primul şi ultimul cuvânt”, a spus preşedintele Alianţei pentru Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu.
Angela Stoica este candidatul Alianţei pentru Hunedoara pentru funcţia de primar al municipiului Vulcan. Aceasta are alături o echipă formată din persoane care nu au avut până acum legătură cu viaţa politică. Astfel, lista de consilieri ai Angelei Stoica este formată din Carmen Sârbu, Ion Tilea, Victor Busuioc, Mihai Muntean, Rodica Piţiguş, Ilie Ciort, Mirela Postelnicu, Andrei Sebeşten, Viorela Szabo, Gheorghe Oprea, Adriana Hert, Marius Daniel Stancu, Irina Dabija, Vasile Mihalache, Cristina Postelnicu, Ionela Rujoi, Alina Marin, Niculina Monu, Elvira Mâţu, Cristina Bondoc, Simona Duna