Antreprenorii în atenția deputatului Cristina Prună. Lege USR care vine în sprijinul micilor antreprenori, a fost promulgată de Președintele României. Proiectul permite operatorilor economici să scadă contravaloarea caselor de marcat direct din impozitul pe venit sau pe profit datorat către stat. Deputatul USR Cristina Prună, alături de colegii USR din Parlamentul României, susține antreprenoriatul și întreprinzătorii. Astfel aceasta este de părere că că pentru a ajuta mediul de afaceri trebuie eliminată birocrația tocmai pentru a putea ușura fiscalitatea. Mai mult decât atât deputatul USR este de părere că în continuare întreprinzătorii sunt cei care susțin economia din România.
”Încă o lege USR pentru a-i ajuta pe micii antreprenori a fost promulgată de președinte. Proiectul nostru permite operatorilor economici să scadă contravaloarea caselor de marcat direct din impozitul pe venit sau pe profit datorat către stat. Am avut emoții și de data aceasta privind promulgarea proiectului. Acesta a fost votat de Camera Deputaților pe 30 iunie și abia vineri, pe 24 iulie, a fost promulgat. Dar vorba aceea, mai bine mai târziu decât niciodată. Vom continua să propunem și să promovăm astfel de inițiative care reduc povara și birocrația care pică pe umerii micilor antreprenori. Aceștia au fost întotdeauna cei care au suportat în mod sistematic haosul și impredictibilitatea impuse de măsurile ambigue ale statului”, a precizat Cristina Prună deputat USR.