Aparatul PCR de la Petroșani, pe post de bibelou. Pandemia de coronavirus a intrat pe un trend descendent. Toate restricțiile impuse au fost eliminate de autoritățile centrale. Ministerul Sănătății nu a inclus aparatul de testare de tip RT-PCR de la Spitalul de Urgență din Petroșani în Programul Național de Testare. Astfel, aparatul zace nefolosit de doi ani.
Au trecut cinci valuri, municipiul Petroșani a fost și în carantină anul trecut din cauza numărului mare de persoane infectate cu coronavirus. Mai mult, Spitalul de Urgență din Petroșani a fost una dintre primele unități medicale în care s-a înregistrat un focar de COVID. Niciun argument nu a fost valid pentru ca Ministerul Sănătății să includă aparatul de testare de tip RT-PCR în Programul Național de Testare.
Conducerea unității medicale susține că aparatul poate fi utilizat și pentru alte analize, însă, acestea costă.
”În mod normal, aparatul ar trebui inclus în Programul Național de Testare. Acesta poate fi utilizat contra-cost, însă, vorbim de sume foarte mari. Se pot face analize genetice, de hepatită, în general analize virale”, a declarat Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență din Petroșani.
Ministerul Sănătății arăta într-un răspuns remis redacției în data de 8 decembrie faptul că includerea aparatului RT-PCR de la Petroșani în Programul Național de Supraveghere și Control a Bolilor, depinde de alocările bugetare.
”În funcție de alocarea bugetară disponibilă pentru Programul național de supraveghere și control a bolilor transmisibile prioritare, vor fi incluse si alte unități de specialitate care implementează activitatea de testare RT-PCR în cadrul Programului național de supraveghere și control a bolilor transmisibile prioritare. Laboratoarele autorizate de către DSP, inclus / neinclus în Programul național de supraveghere și control a bolilor transmisibile prioritare, care efectuează teste RT-PCR / teste rapide antigenice, pentru SARS-CoV-2, au obligaţia să respecte Ordinul ministrului sănătății nr. 1.829/2020 – pentru aprobarea fluxului informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare”, arăta ministerul Sănătății.
În luna noiembrie a anului 2020, Consiliul Local Petroșani a aprobat procedura de achiziție a aparatului Real Time PCR, care a costat aproximativ 400.000 de lei. Aparatul achiziționat de Spitalul de Urgență Petroșani a fost amplasat într-un spațiu special amenajat la parterul Policlinicii Stomatologice și va deservi nu doar municipiul Petroșani, ci și celelalte localități din Valea Jiului.