Mormane de gunoaie aranjate meticulos până în tavan au devenit o combinaţie fatală când au intrat în contact cu flăcările unei lumânări aprinse. Situaţia trenează de ani de zile, autorităţile au fost informate însă nu au făcut altceva decât să constate şi să avertizeze.
Un puternic incendiu a avut loc, sâmbătă după-amiază, într-un bloc de pe strada Oituz din Petroşani. Două autospeciale de pompieri s-au deplasat la faţa locului pentru a stinge flăcările care au mistuit apartamentul care era ticsit de gunoaie până la tavan. Intervenţia pompierilor a fost una extrem de dificilă din cauza gunoaielor pe care bărbatul le depozitase în casă. Totul a pornit de la o lumânare aprinsă.
“A fost foarte dificilă intervenţia datorită cantităţii foarte mari de material combustibil şi degajare mare de fum, a fost foarte dificil. Incendiul a pornit de la o lumânare aprinsă pe care bărbatul a primit-o ca pomană. Au fost adunate mizerii, de la gunoaie, vecinii spun că le aduna de la gunoaie. L-am scos pe bărbat şi e la vecini. Vecinii au spus că au fost mai multe sesizări făcute la Primărie. Eu de când sunt la Pompieri nu m-am confruntat cu un asemenea caz”, a declarat Erkedi Zoltan, plutonier adjutant în cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani.
Pentru că e sâmbătă… Primăria nu lucrează
Oamenii legii au apelat şi la ajutorul funcţionarilor publici din cadrul primăriei Petroşani. Zeci de kilograme de gunoi, de la televizoare, sticle, şi diferite aparaturi electronice au fost scoase de pompieri din imobil. Vecinii spun că bărbatul locuia singur, iar de nenumărate ori au sesizat organele abilitate de faptul că bărbatul adună tot soiul de obiecte în casă. Chiar şi în ziua producerii incendiului, au fost contactate persoanele responsabile din cadrul primăriei, însă la faţa locului s-a deplasat doar o echipă de poliţişti locali. Niciun responsabil din cadrul SPADPP de la Petroşani nu a putut fi contactat pentru a se deplasa la faţa locului.
“Locuia singur cam de 20 de ani de când soţia sa a plecat. Am făcut o grămadă de sesizări să vină să îl scoată afară din casă sau să se rezolve problema cu mizeriile pe care le aduna în casă”, spune un bărbat, vecin cu proprietarul imobilului în care a izbucnit incendiul.
“De când m-am mutat eu aici de 17 ani, vecinul tot aşa face. Nevasta lui a plecat de mult şi el de atunci tot aduna gunoaie. De mult avem probleme cu el, am făcut sesizări, am hârtiile şi a zis că se rezolvă, dar nu s-a rezolvat nimic. Anul acesta în luna aprilie am făcut sesizări şi la Deva şi la primărie şi nu s-a rezolvat nimic. El numai plimba un căţel şi aduna toate gunoiele. Eu nu am fost afectat, dar vecina de la parter are apartamentul inundat. Mergem oriunde se pot face sesizări. Eu trei şoareci am prins anul acesta”, a declarat, Manafu Pompiliu, unul dintre vecinii bărbatului.
Situaţia e cunoscută de responsabilii municipalităţii de la Petroşani încă din luna aprilie a acestui an, însă nu s-a luat nicio măsură concretă împotriva bărbatului. Un singur avertisment a fost întocmit.
“La adresa dumneavoastră înregistrată la primăria municipiului Petroşani cu numărul 5446/53/2014 prin care ne aduceţi la cunoştinţă aspecte legate de încălcarea regulilor elementare de igienă în locuinţe proprii vă facem cunoscut faptul că inspectorii pentru Protecţia Mediului împreună cu agenţii de la Biroul de Linişte şi Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Petroşani au constatat că în Petroşani, strada Oituz, bl 6, ap. 7 nu se respectă aceste regulide igienă. La sediul poliţiei Locale Petroşani s-a încheiat nota de constatare nr. 6082-2014 prin care domnului Duşenko Adrian i s-a impus un termen pentru salubrizarea apartamentului şi s-au comunicat sancţiunile contravenţionale prevăzute de Ordinul 119-2014, în caz de neconformare”, se arată în răspunsul oferit de reprezentanţii Primăriei din Petroşani locatarilor din blocul 6 de pe strada Oituz.
Apartamentul aflat sub cel incendiat a fost afectat în urma incendiului. Casa a fost inundată, însă femeia spune că problemele cu bărbatul trenează de mai bine de 40 de ani.
“Eu de când stau aici, de 46 de ani, omul ăsta mi-a mâncat jumătate din viaţă şi degeaba am făcut demersuri. Am vorbit la primărie, am făcut cerere, nu a deschis uşa la nimeni. Eu o să repar cu fetele mele, nu am asigurare, de la el pot să mă aştept la ceva. M-am temut doar că o să fiu inundată”, a declarat Irene Coşic, vecina bărbatului.
Oamenii spun că se văd nevoiţi să închirieze o maşină care să transporte gunoaiele din faţa blocului. Locatarii vor mai încerca să apeleze la instituţiile abilitate pentru a rezolva problema cu bărbatul.
Monika BACIU