Burse pentru elevii din municipiul Petroșani. Administrația locală de la Petroșani a aprobat în ședința de Consiliu Local sumele de bani care vor fi acordate sub formă de burse elevilor din învățământul preuniversitar. În total sunt 1311care au fost supuse spre acordare. Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a Consiliului Local.
”Și în acest an, la Petroșani răsplătim performanța școlară. Elevii cu rezultate bune la învățătură primesc burse școlare, de până la 500 de lei, cuantumul acestora fiind aprobat de Consiliul Local Petroșani în conformitate cu prevederile legale. Sunt 1.311 burse pe care le vom acorda în anul școlar 2022 – 2023, atât pentru învățământul gimnazial, cât și pentru cel liceal, în valoare totală de 258.100 de lei/lună. Sunt 17 burse de performanță în valoare de 500 de lei, 538 de burse de merit cu o valoare lunară de 200 de lei, 184 de burse de studiu – de 150 de lei fiecare, precum și 572 de burse de ajutor social cu o valoare unitară de 200 de lei/lună. Numărul total al burselor a fost stabilit în conformitate cu propunerile venite din partea unităților de învățământ din Petroșani, aprobate de către Consiliile de administrație și Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Propunerile pentru aceste burse au venit din partea unitățiilor de învățământ și au fost aprobate de către Consiliile de Administrație și de către Inspectoratul Școlar.
Peste 250 de mii de lei au fost pentru bursele elevilor din municipiul Petroșani. Acestea sunt de performanță în cuantum de 500 de lei, de merit în cuantum de 200 de lei, de studiu în cuantum de 150 de lei sau de ajutor social în cuantum de 200 de lei.