Elevii din Petroșani cu rezultate bune la învățătură primesc burse școlare, de până la 500 de lei, cuantumul acestora fiind aprobat de Consiliul Local Petroșani în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, în semestrul II al anului școlar 2021 – 2022 se vor acorda 1351 de burse, în valoare totală de 261.850 lei/ lună, atât pentru învățământul gimnazial, cât și liceal.
“Avem o bursă de performanță în valoare de 500 de lei, 622 burse de merit cu o valoare lunară de 200 de lei, 173 de burse de studiu – de 150 de lei fiecare, precum și 555 de burse de ajutor social cu o valoare unitară de 200 de lei/lună”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Numărul total al burselor a fost stabilit în conformitate cu propunerile venite din partea unităților de învățământ din Petroșani, aprobate de către Consiliile de administrație și Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara.