Burse pentru studenții români și cursuri de limba română pentru studenții străini. Reprezentanții Universității din Petroșani încearcă, pe cât posibil, să atragă un număr cât mai mare de studenți străini. În plus, un alt deziderat al cadrelor didactice de aici este motivarea studenților români de a se implica în activități de cercetare. Toate aceste activități le aduc studenților posibilitatea de a pleca la studii sau stagii de practică în Europa.
“Trebuie să lucrăm puțin în atragerea studenților de la licență, masterat și doctorat în activitatea de cercetare, care trebuie să fie mai vizibilă și mai aplicată. Îi motivăm prin faptul că cei care au note numai de 10 și au participat și la sesiuni de comunicări științifice primesc burse de excelență, iar rezultatele profesionale și participarea la sesiunile de comunicări științifice, la simpozioane sunt punctate atunci când oferim bursele ERASMUS+ studenților care pleacă în stagii de practică de 3 luni sau stagii de studiu de 6 luni în universități din Europa”, a declarat prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.
În plus, studenților străini care vin la Universitatea din Petroșani li se oferă posibilitatea de a studia limba română. În acest sens, există și un parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara.
“Avem 10 studenți din Spania care studiază la noi timp de un an de zile, avem studenți care vin pe perioade de practică, în lunile de vară. Mai așteptăm studenți din Polonia, Ungaria, Germania, Italia, Turcia și de câțiva ani avem o colaborare cu Consiliul Județean și primim studenți spanioli, englezi, francezi care vin să studieze limba română la noi. Îi avem pe cei de la Euro language care se ocupă de aceste cursuri de limba română pentru studenții sau tinerii care vin în județul Hunedoara”, a mai spus sursa citată.
În ultima perioadă, Universitatea din Petroșani a devenit mult mai vizibilă și pe plan extern. Au fost încheiate noi parteneriate de colaborare sau reînnodate vechile relații.
Monika BACIU