Edilii de la Petroşani au în vedere concesionarea zonei de la Brădet, astfel încât un investitor privat să realizeze un spaţiu de petrecere a timpului liber. Zona a fost reabilitată printr-un proiect derulat de municipalitate. Amenajarea zonei Bradet a făcut parte dintr-un proiect mai amplu de reabilitare a unor strazi, parcuri si zone pietonale din orasul Petrosani. Acum, după de zona şi-a schimbat total înfăţişarea edilii de la Petroşani iau în considerare concesionarea zonei.
“Anul acesta am dori să concesionăm zona unui investitor care să realizeze un spaţiu de utilităţi publice acolo, fie că o vorba de servicii, alimentaţie publică sau cazare”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
În anul 2012, odată cu reabilitarea centrului civic din Petroşani, s-au desfăşurat lucrări de reamenajare şi în zona de agrement de la Brădet, unde s-a reconstruit întreg spaţiul destinat relaxării. Proiectul a avut o valoare totală de aproximativ 7 milioane de euro, contribuţia din bugetul local fiind de 19,5 milioane de lei. Conform planului detaliat de lucrări, în cadrul proiectului a fost reabilitată zona pietonală cuprinsă între Piaţa Victoriei şi Parcul “Comunitatea Europeană”, de lângă Teatrul de Stat “Ion D. Sîrbu” din Petroşani cu pavaj din piatră, întrerupt de zone verzi. De asemenea, au fost rehabilitate ori s-au construit noi spaţii de odihnă, iar alte două parcuri au fost şi ele finalizate. În plus, lucrări de reamenajare s-au desfăşurat şi în zona de agrement de la Brădet, unde s-a reconstruit întreg spaţiul destinat relaxării.
Monika BACIU