Complexul Energetic Hunedoara achită, către SNÎMVJ, lunar facturile emise pentru cărbunele furnizat. De la deschiderea procedurii insolvenţei, Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului îşi recuperează lunar banii de la societatea energetică. Există însă restanţele, acestea fiind de ordinul zecilor de milioane de lei. Mai exact, 44 de milioane de lei are de recuperat Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului de la Complexul Energetic Hunedoara.
“Ne-am înscris la masa credală a Complexului Energetic Hunedoara. Au să ne dea 44 de milioane de lei pentru cărbunele pe care noi l-am livrat în cursul anului trecut. Banii trebuie să ni-i dea de undeva. Din data de 7 ianuarie mergem pe facturile curente, iar astfel ne achită banii de salarii”, a declarat Aurel Anghel, directorul general al SNÎMVJ.
Potrivit raportului administratorului judiciar al CEH, la data de 31 decembrie 2015 soldul faţă de SNÎMVJ se cifra la 40.772.979 lei, din care soldul principal era de 31.689.855 lei.
Monika BACIU