Statul român a vegheat, ba mai mult a ajutat la îngroparea Complexului Energetic Hunedoara. Societatea energetică se află la marginea prăpastiei, iar deciziile întârzie să apară de pe linia ministerială. Factori cumulaţi au condus la situaţia dezastruoasă în care se află societatea.
Cauza 1. Ministerul prin interpuşi a vegheat la declin
CEH a fost înfiinţat în anul 2012. Societatea a fost înfiinţată prin fuziunea termocentralelor cu cele patru unităţi miniere din cadrul Societăţii Naţionale a Huilei. Oficialii Ministerului Energiei arată că organigrama a fost stufoasă.
“Schema de personal, preluată prin cele două fuziuni, a fost supradimensionată, fără a fi restructurată. Nu a fost redus costul de producţie al energiei electrice, în condiţiile în care peste 50% din acest cost reprezintă cheltuieli cu munca vie. De asemenea, nu au fost închide unităţile neperformante”, arată oficialii Ministerului Energiei.
Numai că oficialii din ministere pasează pisica moartă în ograda CEH. Aceştia, indiferent de cum s-au numit sau din ce guvern au făcut parte, au cunoscut situaţia reală a societăţii. Astfel, Adunarea Generală a Acţionarilor a ştiut în fiecare moment care este parcursul economico-financiar al CEH. Cum? Statul român, adică proprietarul de drept al Complexului Energetic Hunedoara a avut reprezentanţi în Adunarea Generală a Acţionarilor.
Astfel, cei de la AGA au ştiut că la data de 31.12.2015 CEH a avut un profit de 37.904.154 de lei, iar după fix un an pierderile au ajuns la 147.644.355 de lei. Cu fiecare an care a trecut, pierderile societăţii energetice s-au acutizat. Astfel, la data de 31 decembie 2014 CEH a înregistrat pierderi de 352.308.913 de lei. În anul 2015 Complexul Energetic Hunedoara a atins apogeul. Pierderile totale au ajuns la 1.661.611.978 de lei. AGA de la CEH a cunoscut situaţia. Cum insolvenţa nu mai putea fi evitată, după vizita ministrului Energiei, Victor Grigorescu în Valea Jiului s-a decis deschiderea acestei proceduri care ar fi trebuit să ofere protecţie juridică societăţii. Numai că la momentul decembrie 2015, ministrul Energiei declara la Petroşani că falimentul nu este o opţiune, deşi CEH se îndreaptă vertiginos spre faliment. Totodată acesta sublinia că se av tăia în carne vie, că se vor lua măsuri.
„Ar trebui să luăm măsurile care se impun cu curaj, să nu ne temem de cuvinte, să nu ne temem să punem picorul în prag. Am transmis echipei de conducere de la Hunedoara că sunt alături de ei şi, de fapt, sunt alături de toţi cei care vor să salveze acest complex energetic şi care vor ca societatea să îşi continue activitatea. Este nevoie de bună-credinţă, este nevoie de competenţă, de profesionalism şi, până la urmă de devotament. Şi al nostru şi al celor care se implică în această activitate. Suntem într-un moment în care este nevoie de efortul tuturor. Am cerut colegilor de la Hunedoara să dea dovadă de transparenţă. Toată lumea trebuie să ştie unde suntem, de ce suntem aici şi cum ieşim din această situaţie. M-am întâlnit cu sindicatele şi le-am cerut solidaritate, pentru că altfel nu putem trece aceste momente dificile. Nu vreau să mă uit în acest moment la parte de vinovăţii, la discuţii de genul acesta, nu pentru că nu ne interesează, ci pentru că obiectivul nostru pe termen scurt este ca această situaţie să nu se deterioreze. Ca atare, mesajul nostru este unul de responsabilitate. Convingerea noastră după această zi este că există nişte soluţii, dar nu vreau să punem carul înaintea boilor, speculaţia înaintea adevărului şi presupuneri şi declaraţii în loc de fapte. Singurul lucru cu care venim, până la urmă, aici este profesionalismul nostru. Trebuie să ne ferim de orice alte lucruri, de exemplu orice înseamnă politizare, corupţie şi risipă. Aceste trei lucruri se află între cauzele în care se găseşte Complexul astăzi şi trebuie curmate fără drept de apel”, spunea în luna decembrie, la Petroşani, ministrul Energiei Victor Grigorescu.
Măsurile care s-au luat nu au ajutat CEH să îşi revină, iar acestea nu au fost luate de conducere, ci impuse cumva de starea de insolvenţă şi administratorul judiciar.
Cauza 2. Ridicarea administrării speciale şi valul de sechestre
Cea de-a doua cauză care a ajutat CEH să ajungă în situaţia de faţă este ridicarea administrării speciale. Anul trecut când a fost acordat ajutorul de stat pentru Complexul Energetic Hunedoara s-a decis ridicarea administrării speciale. Procedura de administrare specială şi de supraveghere financiară la Complexul Energetic Hunedoara a fost instituită prin ordinul ministrului Economiei nr. 466/2013, iar prin ordinul ministrului delegat pentru Energie nr. 423/2014 a fost numit administratorul special. Ambele ordine au fost anulate anul trecut. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pus sechestru pe bunurile Complexului Energetic Hunedoara. Valoarea bunurilor mobile şi immobile sechestrate este de aproape 800 de milioane de lei. Pentru recuperarea banilor, statul roman a pus sechestru pe toate activele societăţii.
“Societatea Complexul Energtic Hunedoara figurează şi cu alte creanţe rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 11/2015 privind acordare unui împrumut societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA din venituri din privatizare şi ale ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2015 privind acordarea unui ajutor individual pentru salvarea Societăţii Complexul Energetic Hunedoara, precum şi alte datorii din acorduri de împrumut cu organisme bancare, garantate de stat. Astfel, Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA figurează în evidenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu astfel de creanţe în sumă 72.803.065 lei, exigibile înainte de intrarea în insolvenţă 105.304.866 lei, după data intrării în insolvenţă, conform titlurilor de creanţă”, se arată într-un raport al Ministerului de Finanţe.
Fiscul a pus sechestru pe bunurile societăţii în vederea recuperării creanţelor pe care societatea de înregistrează.
“De asemenea, precizăm că în vederea garantării creanţelor bugetare atât cele datorate bugetului general consolidat, cât şi a celor rezultate din împrumuturile de stat, organul fiscal a instituit sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile ale societăţii, în sumă totală de 767.528.841 lei din care: 173.239.988 lei pentru garantarea împrumuturilor de stat, 594.288.853 lei pentru garantarea creanţelor datorate bugetului general consolidat. Totodată menţionăm că, potrivit prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă cu modificările şi completările ulterioare, “de la data deschiderii procedurii se suspendă de dpre toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului””, se mai arată în raport.
Soarta CEH a fost pecetluită de statul român care a garantat împrumuturile şi tot statul a fost cel care a perceput dobânzi, penalizări şi debite la fondul de risc. Dar statul român a asistat părtaş la neplata datoriilor către bugetul local. Datoriile s-au rostogolit precum un bulgăre care acum s-a spart, iar CEH nu mai face faţă sub povara acestora.
Cauza 3. Privatizare anulată
Acelaşi stat român a vrut să privatizeze Complexul Energetic Hunedoara. Procedura nu a mai fost continuată. Până anul trecut a funcţionat comisia de privatizare a CEH. Procedura a fost anulată tot la momentul în care s-a decis acordarea unui ajutor de salvare pentru societate.
“Guvernul a adoptat o Hotărâre de abrogare a HG nr. 86/2013, prin care se stabilea strategia de privatizare a Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A., luând în considerare structura integrată a societății de producător de energie electrică și de exploatare a unor perimetre de huilă. Conform prevederilor legale în vigoare, Societatea avea obligația de a restitui până la data de 30 aprilie 2015 un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, egal cu numărul total de emisii de gaze cu efect de seră provenite din instalațiile care funcționaseră în anul anterior, înregistrând un deficit de certificate de emisii de gaze cu efect de sera evaluat la cca. 39 milioane lei. Implementarea cerințelor Deciziei Comisiei Europene din 21.04.2015, privind acordarea unui ajutor de stat pentru salvare către Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. care să asigure și restituirea certificatelor menționate anterior, condiție esențială pentru continuarea activității de producere energie electrică, impune separarea activității miniere de celelalte activitati. În acest context se modifică structura patrimonială a Societatii față de cea avută în vedere la momentul elaborării strategiei de privatizare și, astfel, acționarul se află în imposibilitatea de a derula procesul de privatizare în condițiile prevăzute prin strategia adoptată prin HG nr. 86/2013. Totodată, Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a fost inclusă în programul de reducere a plăților restante, fiind vizate măsuri de restructurare internă și găsirea unor soluții viabile de dezvoltare. Situația economico-financiară a Societății nu s-a apreciat atât de mult astfel încât să reziste pieței concurențiale, înregistrând la data de 31 martie 2015 datorii de 942,2 milioane lei, din care datorii restante în suma de 432,8 milioane lei. Pe cale de consecință, este necesară abrogarea strategiei de privatizare a Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A. adoptate prin HG nr. 86/2013”, arătau oficialii Guvernului anul trecut după aprobarea ajutorului de salvare.
Cauza 4. Salvarea putea veni de la ajutorul financiar
Statul nu a vrut să salveze Complexul Energetic Hunedoara. Anul trecut s-a acordat ajutorul de salvare, iar la acel moment, oficialii societăţii au cerut plata prin compensare. Adică, statul român ar fi acordat suma întreagă din care CEH ar fi urmat să returneze un ajutor de stat ilegal de care a beneficiat în perioada 2008-2011, iar apoi din suma rămasă să achiziţioneze certificatele de carbon. Proiectul s-a împotmolit undeva la Ministerul de Finanţe, astfel că propunerea oarecum salvatoare nu s-a înfăptuit.
Nici acum, în al XII-lea ceas, ministeriabilii nu îşi asumă nimic legat de Complexul Energetic Hunedoara. Au loc întâlniri, declaraţii în care “huila este foarte importantă”, dar atât. CEH moare, iar statul român aşteaptă să aprindă lumănarea.
Monika BACIU