Motivarea prin care Complexul Energetic Hunedoara a ieşit din insolvenţă poate întârzia chiar şi o lună de zile. Având în vedere complexitatea cauzei, redactarea motivării poate dura, astfel nici dosarul nu poate ajunge mai devreme spre rejudecare. În tot acest timp, angajaţii societăţii sunt cu sabia deasupra capului. Ieşirea din insolvenţă a atras şi executările silite şi popririle pe conturi, societatea nemaiavând protecţia juridică. Astfel, angajaţii încă nu şi-au primit drepturile salariale tocmai din acest motiv.
“Motivarea nu este încă gata. Legea zice că redactarea motivării hotărârii este de 30 de zile. Acesta este termenul legal, dar e un termen în condiţii normale”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
Rejudecarea insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara de către Tribunalul Hunedoara se va putea face abia după ce instanţa de la Alba Iulia va emite motivarea pentru decizia în baza căreia s-a considerat că CEH trebuie să iasă din insolvenţă.
“Dacă la noi este motivat dosarul, dosarul e trimis de urgenţă la tribunal. Nu mai există un alt termen intermediar”, a mai subliniat sursa citată.
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara, dar şi Ministerul Energiei au depus o cerere la Curtea de Apel Alba Iulia prin care solicită urgentarea redactării motivării astfel încât să se afle cauzele care au contribuit la luarea deciziei de scoatere a CEH din insolvenţă.
Monika BACIU