Modificare la centrele de bac. Dacă în urmă cu câteva zile, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Hunedoara spuneau că la nivelul Văii Jiului unul din centrele de bacalaureat este la Colegiul Economic Hermes Petroşani, acum există o modificare. Din cauza anumitor lucrări care au loc aici, nu se poate organiza cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat astfel că centrul va fi organizat la Colegiul Naţional de Informatică Carmen Sylva.
“Ştiu că cei de la Economic au ceva lucrări şi atunci noi vom fi centru de examen în Petroşani”, a declarat Lucian Resmeriţă, direcvtorul Colegiului NAţional de Informatică Carmen Sylva Petroşani.
În data de 17 august va începe prima probă din cadrul celei de-a doua etape a examenului de bacalaureat. La nivelul judeţului au fost organizate cinci centre de examen, două dintre acestea fiind în Valea Jiului. În prima sesiune de examen a acestui an, 69% dintre absolvenții de liceu care au susținut examenul de Bacalaureat au obținut note de trecere. Ceilalţi au posibilitatea de a mai încerca în această sesiune care va începe în data de 17 august.
Monika BACIU