Cabinet medical pentru sportivi. Asta îşi doresc reprezentanţii Clubului Sportiv Şcolar din municipiul Petroşani pentru toţi sportivii din Valea Jiului care practică diferite sporturi. Aceşti tineri care practică sportul ajung pe cele mai înalte culmi, iar de multe ori antrenamentele le fac în săli îngheţate, iar cel mai elocvent exemplu este cel al sălii polivalente. Pentru ei, toate cluburile din localitate sunt îndemnate să se unească, iar cu sprijinul municipalităţii, să se înfiinţeze un cabinet medical sportiv şi un centru de cercetare ştiinţifică.
“Noi ne dorim să înfiinţăm un cabinet de medicină sportivă pentru că sportivii au nevoie de tot felul de analize medicale, au nevoie de acţiuni de cercetare ştinţifică pentru ca rezultatele pe care ei le obţin să nu fie doar rezultate de moment şi să fie rezultate pe o perioadă mai lungă de timp. Eu invit toate cluburile din Valea Jiului să se unească şi să creem în municipiul Petroşani un centru de pregătire la nivelul copiilor”, a declarat Zoltan Toth, directorul CSS Petroşani.
După zeci de ani în care responsabilii Clubului Sportiv Şcolar din Petroşani au făcut mii de adrese către diferite instituţii, acum au primit o veste bună. Sala polivalentă va intra în reparaţii capitale, în cadrul unui proiecte de peste 1,1 milioane de euro.
Am primit un aviz favorabil de la Compania Naţională de Investiţii prin care susţin că suntem cuprinşi în programul pentru modernizare. Proiectul este de peste un milion de euro cu TVA şi presupune reabilitarea totală a clădirii, de la acoperiş în jos, că vestiare, treibune, absolut tot”, a declarat Zolnatn Toth, director CSS Petroşani.
Compania Naţională de Investiţii urmează să scoată la licitaţie proiectul, iar apoi lucrările pot începe. Reabilitarea sălii de sport polivalente din Petroșani era o necesitate absolută. Asta pentru că aici își desfășoară antrenamentele copiii de la handbal. Care din lipsa investiții sunt nevoiți de multe ori să se antreneze afară sau în sălile de sport ale unităţilor de învăţământ pentru că în sală este foarte frig.
Monika BACIU