Au lăsat schiurile moderne şi s-au urcat pe două bucăţi de lemn. în staţiunea montană Straja a avut loc, weekendul trecut, concursul de schi pe doage. Veteranii şi-au demonstrat abilităţile de schior folosindu-se de două bucăţi de lemn şi o bâtă. O concurentă originară din China a făcut deliciul publicului.
“Sunt din China şi îmi place foarte mult aici. Vin la schi aici în fiecare an, îmi place zăpada de aici că e mare. Oamenii de aici sunt omenoşi şi sunt buni. Totul este bine, îmi place schiul, îmi place România”, spune concurenta din China.
Toţi cei care s-au aliniat la start cu doagele în picioare spun că distracţia este cea care primează.
”Eu sunt localnică şi am venit pentru distracţie. Vin în fiecare an. E cel mai uşor cu doagele, e distractiv”, ne spune o concurentă.
“Este al cincilea an la concurs, prima dată cu doagele, iar apoi particip la concursul de slalom cu schiurile. Vin de cinci ani şi îmi place aici, e atmosferă frumoasă şi cei mai în vârstă îmi spuneau că e a cea mai veche competiţie din ţară pentru veterani. Cu doagele e foarte greu, nu ştiu dacă ajungem până la finish cu doagele, dar mergem cu frâna de mână trasă şi sigur ajungem”, spune un alt concurent.
Proba de doage este una tradiţională în Straja. An de an, zeci de participanţi se aliniază la start.
“Zăpada este foarte multă, are peste un metru pe pârtii ceea ce este un lucru deosebit. Veteranii sunt veniţi din toată ţara care au participat astăzi la concursurile de schi fond, schi alpin şi la proba tradiţională de doage”, spune Emil Părău, organizator.
Zăpada pe pârtiile din Straja măsoară peste un metru, iar condiţiile sunt excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Monika BACIU