Cinematograful Victoria din Petroşani aşteaptă avizul de la Compania Naţională de Investiţii pentru a fi reabilitat. Clădirea, dar şi terenul au fost predate celor de la CNI în vederea demarării procedurilor de reabilitare astfel încât cinematograful să îşi recapete strălucirea de odinioară.
“Nu aş putea să spun cu exactitate când reabilităm cinematograful, dar pot să transmit că prin proiectul de hotărâre iniţiat de domnul primar s-a aprobat în Consiliul Local predarea cinematografului şi a terenului aferent către Compania Naţională de Investiţii. Toate documentele, inclusiv proiectul tehnic au fost întocmite de către reprezentanţii municipaliăţii şi au fost înaintate la Compania Naţională de Investiţii la începutul lunii martie. Acum toată documentaţia se află la dumnealor, aşteptăm punctul de vedere şi sperăm ca în cel mai scurt timp să avem un răspuns pozitiv în sensul că aprobă finanţarea şi să înceapă lucrările, dar deocamdată aşteptăm să ne comunice punctul de vedere în acest sens”, a declarat Daniel Vişan, director executiv SPADPP Petroşani.
Deocamdată nu se cunoaşte valoarea la care se ridică lucrările de reabilitare.
“După ce se evaluează de către Compania Naţională de Investiţii tot proiectul tehnic şi studiul vor iniţia o licitaţie în acest sens, nu am o valoare pentru reabilitarea întregului cinematograf. După evaluare şi după licitaţie se va şti valoarea şi vor începe lucrările”, a mai spus sursa citată.
În 2009, imobilul a trecut din proprietatea privată a statului şi administrarea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „RomâniaFilm” în domeniul public al municipiului Petroşani şi administrarea CL Petroşani. Doi ani mai târziu, însă, un om de afaceri din Petroşani a luat în concesiune prin licitaţie publică fostul Cinematograf Victoria pentru a-i reda funcţionalitatea. Pe lângă obligativitatea de a-i păstra obiectul de activitate timp de 5 ani, investitorul anunţa că vrea să deschidă şi o sală de bowling cu două piste, o sală de jocuri, o casă de pariuri sportive şi un fast food. Locaţia a fost curăţată, atât în exterior, cât şi în interior, iar apoi municipalitatea a decis să ia înapoi clădirea pentru a putea finanţa proiectul din fonduri europene.
Monika BACIU