.Index Actualitate Administratie Turism

Circuit turistic în Straja

Circuit turistic în Straja. Autoritățile locale din Lupeni au planuri mari în ceea ce privește dezvoltarea turismului în stațiunea montană Straja. Ultimii ani au arătat că din ce în ce mai mulți turiști aleg Straja ca destinație turistică, iar edilii au o serie de planuri. Vor să realizeze locuri pentru petrecerea timpului liber, altele decât schiatul, dar caută și investitori care să realizeze hoteluri de 4 și 5 stele la baza stațiunii.

Între timp, pentru viitorul apropiat, adică pentru sezonul de iarnă care va debuta în mai puțin de trei luni, autoritățile locale din municipiului Lupeni vor să mai realizeze încă aproape 300 de locuri de parcare. Acestea vor fi amenajate în zona de agrement, adică la baza stațiunii, edilii determinându-i astfel pe turiști să folosească telegondola pentru a ajunge în stațiunea montană.

“Anul acesta o să reușim să mai facem încă 270 de locuri de parcare în zona de agrement. Scopul nostru este acela de a duce turistul în zona de agremet pentru a folosi telegondola. O telegondolă este foarte greu de întreținut. Din 5 în 5 ani trebuie să scurtăm cablul deoarece acesta se dilată de la căldură și greutate. Aceste tăieri de cablu se fac doar cu firme specializate, iar în România nu prea avem așa ceva. În Austria, Italia am găsit așa ceva. Doar această lucrare a costat 100.000 de lei, schimbarea uleiului mai costă 100.000 de lei. Telegondola o să o pornim în luna decembrie când va începe sezonul de iarnă. Este greu de întreținut o telegondolă deși se încasează mulți bani. Prețul de urcare este 10 lei, dar din cei 10 lei, 2 lei îi reprezintă TVA-ul și 2 lei este cartela. Suma totală care mai rămâne este de 6 lei din care trebuie să plătim salariile oamenilor”,  a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

În ceea ce privește planurile pe termen lung, acestea sunt mărețe. Autoritățile locale caută fonduri pentru realizarea unui bazin de înot și a unui teren de sport la baza stațiunii. Tot acolo ar trebui realizate și structuri de cazare de lux, de 4 și 5 stele. Numai pentru acestea este nevoie de investitori privați.

“În paralel, lucrăm la PUZ-ul din Straja unde este inclus și agrementul. Avem oameni care doresc să concesioneze parcele. Vom scoate la licitație opt parcele. Obiectivul principal este să deschidem zona înspre un sport de masă. Am solicitat realizarea unui bazin de înot în zona de agrement, acolo încercăm să creem o zonă în care să avem interacțiunea între oameni. Tot acolo, mi-aș dori niște hoteluri de 4 și 5 stele. Avem în jur de două hectare acolo. Ne dorim să coboare turistul pe schiuri, să facă o baie la bazin și să meargă înapoi în munte. Trebuie să găsim punctele de legătură”,  a mai spus sursa citată.

Este nevoie de hoteluri de 4 și 5 stele pentru a satisface și pretențiile turiștilor care au posibilități financiare mai mari. Stațiunea montană nu mai este dedicată doar practicării sporturilor de iarnă, ci devine și un pol de atracție al turiștilor pe timpul verii. Cu zeci de kilometri de trasee pentru bicicliști, Straja își schimbă denumirea în “Ski&Bike Resort”. Este un efort conjugat al autorităților locale din Lupeni, dar și al asociațiilor care și-au propus să dezvolte stațiunea montană. Parteneriatul public-privat, coroborat cu investițiile demarate de autoritățile locale își pun o amprentă pozitivă asupra destinației turistice. Straja devine polul dezvoltării.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.