.Index Actualitate Administratie

Clădirile fantomă ale Petroșaniului

Clădirile fantomă ale Petroșaniului. Mai multe clădiri din municipiul Petroșani sunt într-o stare avansată de degradare. Structura acestora este slăbită, în unele cazuri fiind necesară demolarea acestora. Autoritățile locale încearcă să preia o parte din aceste clădiri, care aparțin unor instituții de stat sau private.

Clădire a Ministerului de Interne

Clădirea care aparține Ministerului de Interne este pe punctul de a se prăbuși. De mai bine de 4 ani, municipalitatea de la Petroșani face demersurile necesare pentru a intra în administrarea clădirii. Imobilul se află în imediata vecinătate a Clubului Copiilor și se află într-o avansată stare de degradare. În urmă cu vreo doi ani, autoritățile locale au împrejmuit clădirea cu bandă care îi avertizează pe trecători asupra pericolului la care se supun. Acum, edilii au reluat discuțiile cu cei de la minister.

“Am discutat cu cei de la Poliție, noi promovăm o nouă hotărâre de consiliu de preluare a acestui imobil luna aceasta, apoi o vom înainta către Minister. Semnalele sunt pozitive și va trece în patrimoniul nostru clădirea”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Schelet abandonat

O altă clădire abandonată este cea care aparține ENEL-ului. Aceasta se află în cartierul Aeroport, iar așa-zisa clădire a devenit loc de joacă, PERICULOS, pentru copii. Construcția respectivă ar fi trebuit să deservească angajații fostului RENEL. De nenumărate ori, autoritățile locale au cerut demolarea clădirii. Proprietarii acesteia au făcut, însă, ofertă de vânzare Primăriei. Primăria Petroşani a încercat şi printr-o acţiune în instanţă să obţină demolarea construcţiei, însă n-a avut câştig de cauză, magistraţii considerând că dreptul de proprietate este mai presus decât orice. 

“Scheletul de bloc din Aeroport este al ENEL-ului. Acum câțiva ani ne-au făcut o ofertă de preț care ni s-a părut mare. Probabil că vom relua discuțiile cu ei”,  a mai spus susra citată.

Fosta garnizoană transformată în bloc de locuințe

Și în cartierul Colonie există o clădire în paragină. Locația unde a funcționat garnizoana de vânători de munte se află în cartierul Colonie, în apropiere de malul Jiului. edilii intenționează să obțină fonduri pentru transformarea clădirii în bloc de locuințe sociale.

“Cu blocul de la garnizoană suntem cu studiul de prefezabilitate depus la Ministerul Dezvoltării pentru locuințe sociale”,  a mai precizat primarul municipiului Petroșani.

O altă clădire abandonată este cea a Ministerului Educației. În plin centrul localității a început, în anul 1990, construcția unei case de cultură a studenților. Lucrările nu au mai fost finalizate, iar construcția a început să se degradeze.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.